x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Englezii vor participa cu avioane de luptă la operaţiunile din Libia

Englezii vor participa cu avioane de luptă la operaţiunile din Libia

de Marina Constantinoiu    |    18 Mar 2011   •   14:10

Forţele britanice vor participa la operaţiunile din Libia cu avioane de luptă de tip Tornado şi Eurofighter, care vor ajunge în următoarele ore la bazele lor, a anunţat premierul britanic, David Cameron, într-o intervenţie în Camera Comunelor, potrivit AFP.

Cameron a subliniat că este vorba despre "o operaţiune comună” în care "Regatul Unit al Marii Britanii va juca un rol”. "Cele trei condiţii puse de o intervenţie sunt reunite”, a subliniat acesta, menţionând "un motiv clar pentru a interveni”, "o susţinere regională” şi "o bază legală”, o dată cu votarea, joi seara, la New York, a rezoluţiei Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

Cu câteva ore înainte votului de la ONU, liderul libian Muammar Gaddafi a avertizat Occidentul în legătură cu orice ofensivă asupra Libiei, ameninţând cu "transformarea în Infern a vieţii celor care vor ataca Libia”. "Dacă lumea înnebuneşte, şi noi vom face la fel”, a avertizat acesta.

Preşedintele Ligii Arabe, Amr Moussa, a declarat vineri că rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU privind Libia urmăreşte protejarea civililor fără să susţină vreo invazie şi a subliniat că nu îşi dorea ca vreuna dintre taberele implicate "să meargă prea departe”, relatează Reuters, preluată de Agerpres. Amr Moussa a declarat că participarea oricărui stat arab la impunerea zonei de interdicţie aeriană sau în orice altă operaţiune va fi discută la nivel bilateral, întrucât în rezoluţia Ligii privind susţinerea unei zone de excludere nu s-a specificat luarea de măsuri individuale de către alte state.
"Nu vrem ca vreuna dintre tabere să meargă prea departe, inclusiv Libia prin atacarea civililor. Principalul nostru scop este acela de a proteja populaţia civilă din Libia. Aceasta este sarcina noastră, acesta este scopul nostru”, a afirmat Moussa.

×