x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Erdogan acuză UE că încearcă să-l răstoarne pe Maduro în dispreţul "democraţiei"

Erdogan acuză UE că încearcă să-l răstoarne pe Maduro în dispreţul "democraţiei"

05 Feb 2019   •   15:24
Erdogan acuză UE că încearcă să-l răstoarne pe Maduro în dispreţul "democraţiei"

 Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat marţi Uniunea Europeană că încearcă înlăturarea de la putere preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro în dispreţul 'democraţiei', informează AFP. 

'Ştim acum ce este UE. Pe de o parte, vorbiţi de alegeri şi democraţie, iar, pe de alta, prin violenţă şi viclenie, încercaţi să răsturnaţi un guvern', a declarat Erdogan într-un discurs televizat. 

Nouăsprezece ţări membre ale Uniunii Europene l-au recunoscut pe Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei după autoproclamarea acestuia la 23 ianuarie. El îl consideră pe Nicolas Maduro drept un uzurpator pentru că acesta a fost reales în alegeri contestate de opoziţie şi de o mare parte a comunităţii internaţionale, cu oponenţii în închisoare sau în exil. 

Washingtonul, care l-a recunoscut pe Guaido imediat după autoproclamarea sa ca preşedinte interimar, a salutat recunoaşterea europeană a acestuia şi a invitat şi alte ţări să procedeze în mod similar. 

Dar şeful statului turc îl susţine ferm pe Maduro, notează France Presse. 

'Venezuela este provincia voastră?', a întrebat retoric marţi Erdogan, adresându-se, se pare, Washingtonului. 'Cum poţi să spui cuiva care a venit la putere prin alegeri: 'Pleacă de aici!'. Şi cum îl pui ca preşedinte pe cineva care nici măcar nu a fost ales?', a adăugat el. 

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a telefonat la 23 ianuarie lui Nicolas Maduro pentru a-şi exprima sprijinul, îndemnându-l să 'ţină capul sus'. 

Erdogan şi Maduro au raporturi strânse de mai mulţi ani. Maduro a fost unul dintre primii lideri mondiali care l-au susţinut pe Erdogan după tentativa de lovitură de stat împotriva sa în iulie 2016. 

Preşedintele turc a calificat marţi eforturile de a-l determina pe Maduro să plece drept o 'tentativă de lovitură de stat pentru a îndepărta un conducător ales al ţării de la putere'. 

Un înalt responsabil american a afirmat joi că SUA sunt 'dezamăgite' de sprijinul acordat de Turcia lui Nicolas Maduro. 

El a mai spus că Washingtonul examinează în prezent schimburile comerciale între Ankara şi Caracas, în special exporturile de aur ale Venezuelei în Turcia, pentru a determina dacă aceasta încalcă sancţiunile impuse Caracasului de SUA. 

'Examinăm natura activităţilor comerciale turco-venezuelene şi dacă vom constata o încălcare a sancţiunilor noastre, vom reacţiona în mod evident', a concluzionat acesta.

AGERPRES

×