x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Eroii de la Fukushima: "Vom muri în câteva săptămâni"!

Eroii de la Fukushima: "Vom muri în câteva săptămâni"!

de Veronica Micu    |    01 Apr 2011   •   13:13
Eroii de la Fukushima: "Vom muri în câteva săptămâni"!
Sursa foto: /AFP

159183-.jpgCei 50 de muncitori care se luptă pentru a ţine sub control situaţia de la centrala nucleară Fukushima, avariată în urma cutremurului şi valului tsunami din 11 martie, se aşteaptă să moară din cauza radiaţiilor la care sunt expuşi, "în câteva săptămâni". Este declaraţia făcută de mama unuia dintre bărbaţii care muncesc la Fukushima.

Cu lacrimi în ochi, femeia a acordat astăzi un interviu televiziunii americane Fox News în care vorbeşte despre temerile "eroilor de la Fukushima". "Fiul meu şi colegii lui au discutat îndelung şi au hotărât că vor muri dacă acest sacrificiu este necesar pentru a salva lumea. Mi-a spus că s-au împăcat cu ideea ca vor pieri din cauza radiaţiilor, pe termen scurt, sau de cancer, pe termen lung. Au ajuns la concluzia că este inevitabil ca unii dintre ei să moară în câteva săptămâni sau luni. Ştiu că este imposibil să nu fi fost expusi unor doze letale de radiaţii", a spus mama muncitorului în vârstă de 32 de ani.

Femeia a acceptat să vorbească pentru Fox News numai sub protecţia anonimatului, pentru că muncitorii au fost rugaţi de conducerea centralei să nu discute cu media sau să ofere rudelor detalii despre situaţia de la Fukushima, ca să nu se creeze panică în rândul populaţiei.

Citeşte şi Fukushima, ignoranţă sau neglijenţă criminală?

Reprezentanţii TEPCO, operatorul centralei nucleare, susţin că echipe medicale monitorizează periodic starea de sănătate a celor 50 de muncitori. Ei au declarat că, în afara celor trei muncitori care au fost spitalizaţi săptămâna trecută din cauza faptului că au intrat în contact direct cu apa radioactivă, nu au mai fost cazuri de îmbolnăviri.

TEPCO a dat asigurări că va încerca să îmbunătăţească condiţiile dificile de muncă pentru echipele de muncitori.

"Muncitorii dorm în sala de conferinţe sau pe holuri, în faţa băilor. Toţi dorm pe jos, acoperiţi cu pături care conţin o plasă de plumb ce ar trebui să acţioneze ca un scut în faţa radiaţiilor", a declarat Kazuma Yokota, un supraveghetor al centralei nucleare, potrivit ABC News.

Limita legală a radiaţiilor autorizate pentru personalul din domeniul nuclear în perioade de criză a fost ridicată la 250 millisievert pe an, după accidentul de la Fukushima, faţă de 100, cât era înainte.

O expunere anuală la mai mult de 100 millisievert creşte riscurile ulterioare de cancer, cu atât mai mult cu cât radioactivitatea absorbită se cumulează cu potenţiale viitoare expuneri.

Citeşte şi Operatorul centralei Fukushima a cerut ajutorul Franţei

Între timp, tehnicienii japonezi au descoperit iod radioactiv în apele subterane din zona centralei de la Fukushima, la o adâncime de 15 metri. Nivelul radioactivităţii este de 10.000 de ori mai mare decât cel normal, potrivit unui purtător de cuvânt al firmei care administrează centrala.

Chiar şi după această nouă descoperire alarmantă, guvernul de la Tokio exclude lărgirea zonei evacuate din jurul centralei.

Statele Unite şi Franţa vor trimite în Japonia roboţi rezistenţi la radiaţii, care vor fi trimişi în instalaţiile avariate pentru a se putea evalua cu precizie care este situaţia.

Guvernul nipon, în alertă maximă!

Premierul nipon Naoto Kan a declarat marţi că guvernul său "este în stare de alertă maximă" pentru a rezolva problemele cu care se confruntă complexul nuclear de la Fukushima. Naoto Kan a precizat că situaţia rămâne imprevizibilă în condiţiile în care sistemele de răcire ale mai multor reactoare nucleare nu mai funcţionează. "Nu putem să negăm că evaluarea riscurilor unui tsunami, la acea vreme, a fost foarte eronată", a afirmat Kan, în legătură cu locul ales pentru instalarea acestei centrale.

"Trebuie să urmărim mai multe posibilităţi", a spus premierul, referindu-se la modul în care guvernul va finanţa eforturile de salvare şi reconstrucţie. Kan a precizat că renunţarea la reducerea impozitelor pentru companii este una dintre opţiunile luate în considerare.

Citeşte şi Plutoniu detectat în sol la Fukushima

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului japonez, Yukio Edano, a subliniat că "situaţia este foarte gravă". "Depunem cele mai mari eforturi pentru a limita daunele. Trebuie să evităm ca barele de combustibil să se încălzească şi să se usuce. Continuare răcirii este inevitabilă. Trebuie să prioritizăm injectarea apei", a adăugat el.

Oficialii TEPCO au declarat luni că nivelul de radioactivitate al apei din reactorul numărul 2 a depăşit de 100.000 de ori valoarea normală. Ei au corectat informaţia dată publicităţii duminică, potrivit căreia nivelul de radioactivitate ar fi depăşit de 10 milioane de ori valoarea normală.

×
Subiecte în articol: cutremur japonia tsunami fukushima