x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Estonii trec la euro cu o barză şi o prinţesă frumoasă

Estonii trec la euro cu o barză şi o prinţesă frumoasă

de Sînziana Stancu    |    22 Noi 2010   •   20:35
Estonii trec la euro cu o barză şi o prinţesă frumoasă
Sursa foto: Alex Domanski/Reuters
138822-reutersalex-domanski-rtr2he8h.jpgTânăra Claudia Merikula, o prinţesă a modelling-ului eston, în vârstă de 21 de ani, a fost aleasă ca protagonistă a unui filmuleţ publicitar conceput într-o variantă mitologică modernă, ce încearcă să le facă estonilor mai prie­tenoasă trecerea la "înspăi­mân­tă­toarea" monedă euro. Când le e lu­mea mai dragă, "Prinţesa Europa" apare de niciunde pe ecranele televizoarelor, întrerupând difuzarea ori-cărui gen de emisiune, ca să-i lă­mu­rească pe cetăţeni că trecerea la euro e o poveste frumoasă.

Dar în ciuda tuturor eforturilor prinţesei, estonii cred tot mai puţin că schimbarea monedei naţionale le va aduce ceva bun. Din contră, se tem de ce-i mai rău. "Ştirile de la Bruxelles îi îngrijorează din ce în ce mai mult pe oameni. Se tem că vor adera la o monedă muribundă", afirmă pentru pu­blicaţia britanică The Telegraph Ivar Raig, profesor de economie, cu viziuni din ce mai eurosceptice. El şi-a avertizat deschis şi constant conaţionalii că trecerea la euro nu le va aduce fericirea, iar acum, potri­vit celui mai recent sondaj de opinie da­tând din septembrie, 58% dintre ei (dintr-o populaţie de 1,3 milioane de lo­cuitori) îi dau perfectă dreptate, de­clarându-se nefericiţi de apropiata schimbare.

Dar într-una dintre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană, cum este Estonia, momeala cu un trai mai bun, aruncată de "foruri superioare", funcţionează după aceleaşi re­guli ca în oricare ţară asemănătoare Es­toniei. De pildă, aşa se face că în timp ce estonul de rând strânge cu­reaua de dragul reformelor, din cauza crizei sau din alte cauze care cer sacrificii în numele "mai binelui" care ar urma să vină, pe spotul publicitar cu "Prinţesa Europa", pe care estonii îl consideră "scump şi prostesc", s-au aruncat mulţi bani ce ar fi putut fi folosiţi, în opinia lor, în scopuri mult mai bune. Spotul începe cu prinţesa zâm­bind enigmatic, în timp ce că­lă­toreşte virtual, cu ajutorul unui computer care construieşte poduri simbo­lizând modul în care moneda unică europeană îi uneşte pe oameni. Apoi sunt explicate virtuţile legate de secu­ri­tatea monedei, cum ar fi filigranul şi banda metalică inserate, în timp ce prinţesa explorează magazinele unui centru comercial. Paradoxul este acela că "Miss" Merikula, o stea în plină ascensiune a podiumului mo­dei, apare şi în alt spot publicitar, di­fu­zat începând de luna trecută, dar pentru un joc de noroc. Estonii cred că acesta ar fi fost spotul cel mai po­trivit pentru "gambling-ul" ce îi aş­teaptă după 1 ianuarie.

Estonia a fost însă momită să în­cerce cu degetul mic marele ocean al monedei unice. Au momit-o în pri­mul rând politicienii naţionali dor­nici de o integrare deplină în structurile europene, care nu le-au explicat concetăţenilor lor ce presupune un asemenea efort şi, mai ales, care ar fi riscurile unei astfel de schimbări. Nici UE nu le-a oferit mai mult, cu excep­ţia unui "cadou" de 450.000 de calcu­la­toare de buzunar, din plastic, pentru ca estonii să-şi convertească mai uşor moneda naţională în euro, iar băncilor din Estonia, 45 de mili­oane de bancnote euro şi 135 de mi­lioa­ne de monede euro. În plus, de câteva luni, în ţara baltică s-au răs­pân­dit flu­tu­raşi de propagandă proeuro, în­fă­ţiş­­ând desene pentru copii, cu o barză zâm­băreaţă ce le aduce în cioc, în­ve­lită în scutece clasice, o mo­ne­dă eu­ro, pe post de nou-născut!... Pe spa­tele fluturaşilor este scris "Tere euro!", adică, "Bună, euro!". Pentru mulţi le­toni însă, bebeluşul euro pare să fie "o gură în plus" într-o ţară tot mai sărăcită de eforturile integrării.

×
Subiecte în articol: estonia