x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Europa a depășit sentimentul anti-UE

Europa a depășit sentimentul anti-UE

22 Iun 2017   •   12:45
Europa a depășit sentimentul anti-UE
Sursa foto: Christian CREUTZ

Europa trece încet într-o nouă etapă, în condițiile în care un val de mișcări anti-Uniunea Europeană dispar, a declarat președintele Consiliului European, Donald Tusk, într-o scrisoare adresată liderilor europeni, publicată înainte de un summit UE de două zile, care începe joi, relatează Reuters.

Unele țări europene, printre care Austria, Olanda, Franța și Italia, au înregistrat o creștere accentuată a popularității partidelor eurosceptice și deseori antiimigrație, însă în ultimele luni aceste formațiuni au suferit înfrângeri decisive în alegeri. Donald Tusk a declarat că blocul comunitar a început să fie din nou perceput ca o soluție, mai degrabă decât o problemă, iar recentele dificultăți pe care le-a întâmpinat i-au servit pentru a-l întări. „Putem spune că ne vom întâlni într-un alt context politic față de cel de acum câteva luni, atunci când forțele anti-UE erau în creștere”, a scris Tusk. „Evoluțiile actuale de pe continent par să indice că trecem încet într-o nouă etapă. În multe dintre țările noastre, partidele politice care și-au construit poziția pe sentimentele anti-UE încep să piardă teren”, a spus el. „Suntem martorii revenirii UE ca o soluție, nu ca o problemă. Paradoxal, provocările dificile cu care ne-am confruntat în ultimele luni ne-au făcut mai uniți ca înainte”, a adăugat Tusk.

Imigrația, marea problemă

În afară de Brexit, Uniunea Europeană se confruntă de asemenea cu o provocare majoră reprezentată de imigrație care, deși combătută, încă alimentează sentimentul antieuropean. Unii acuză UE că nu a acționat suficient de repede pentru a opri fluxul de migranți care sosesc din Orientul Mijlociu și Africa. O serie de atacuri ale militanților islamiști în Marea Britanie, Franța, Suedia, Germania și Belgia, în care sute de persoane au fost ucise, au sporit îngrijorările existente.

×
Subiecte în articol: europa ue