x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Europa, alertată de CIA

Europa, alertată de CIA

de Marina Constantinoiu    |    07 Oct 2007   •   00:00
Europa, alertată de CIA

Parcă n-a trecut prea mult timp de la ultimul avertisment serios la adresa Europei, nu? In vară, Germania, Franţa şi Italia erau in alertă, pentru că existau informaţii privind posibile atentate pe teritoriul lor. Acum, CIA lansează o nouă alertă, tot in Europa.

AVERTISMENT - Dacă-i octombrie, e Al Qaida?


Parcă n-a trecut prea mult timp de la ultimul avertisment serios la adresa Europei, nu? In vară, Germania, Franţa şi Italia erau in alertă, pentru că existau informaţii privind posibile atentate pe teritoriul lor. Acum, CIA lansează o nouă alertă, tot in Europa.

Â

Agenţia Centrală de Informaţii a SUA, CIA, a informat serviciile europene de resort cu privire la planurile celulelor operative din Europa şi din SUA ale reţelei teroriste Al Qaida de a comite atacuri sinucigaşe sau atentate cu explozibili asupra unor ţinte in Londra, dar şi in oraşe din Germania, Italia şi Franţa, informează cotidianul francez Le Monde, citat de Rompres.

Â

CANALIZAREA, VIZATĂ. Potrivit sursei citate, care menţionează că aceste atentate ar putea avea loc in octombrie, atăt in Europa, căt şi in SUA, CIA ar fi interceptat un e-mail adresat filialei AlQaida din Magreb in care teroriştii Al Qaida erau invitaţi să comită atentate asupra sistemului de canalizare din Paris. E-mail-ul era redactat in limba engleză şi il avea ca destinatar pe Salah Gasmi, prezentat drept "şef al comitetului media" al filialei magrebiene a Al Qaida.

Â

CURĂŢENIE DE TOAMNĂ. Avertizarea CIA vine după recentele declaraţii ale numărului doi al Al Qaida, Ayman al Zawahiri, in care medicul de origine egipteană le cerea mudjahedinilor "să cureţe Magrebul de spanioli şi de francezi". Din acest motiv, serviciile antiteroriste franceze consideră că de data aceasta ameninţarea "trebuie luată in serios", şi, prin urmare, Unitatea de Coordonare a Luptei Antiteroriste (UCLAT) a ridicat nivelul de alertă.

Â

CONEXIUNI. Le Monde aminteşte de atentatul ce a avut loc la 21 septembrie in Algeria asupra unui vehicul care transporta angajaţi ai companiei franceze de lucrări publice Razel s-a produs la scurt timp după difuzarea mesajului video al lui Al Zawahiri. Totodată, Le Monde mai dezvăluie că un salariat al companiei Michelin a fost nevoit să părăsească Algeria, după ce a fost ameninţat cu sechestrarea de presupuşi membri ai unei grupări teroriste.

Â

PERICULOS. In plus, in Afganistan, o angajată franceză a organizaţiei neguvernamentale germane GTZ a fost ameninţată cu sechestrarea. Este pentru a treia oară intr-o singură lună cănd membri francezi ai unor organizaţii neguvernamentale sunt ţinta ameninţărilor de acest gen in Afganistan, unde Franţa are desfăşuraţi circa 1.000 de militari, care fac parte din Forţa Internaţională de Asistenţă şi Securitate (ISAF).

marina.constantinoiu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: externe