x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Europa se confruntă cu un deficit de parfum de lămâie

Europa se confruntă cu un deficit de parfum de lămâie

30 Ian 2018   •   15:58
Europa se confruntă cu un deficit de parfum de lămâie

Gelul de duş cu parfum de lămâie ar putea deveni o marfă preţioasă în lunile următoare în condiţiile în care producătorul elveţian Givaudan SA şi alţi producători de parfumuri din Europa se străduiesc să facă rost de parfum de citrice, după un incendiu care anul trecut a paralizat activitatea unei uzine BASF care produce arome artificiale.

 

Industria aromelor şi parfumurilor se confruntă cu un "deficit destul de important" de derivat de citrice iar Givaudan caută surse alternative de aprovizionare, a declarat directorul general Gilles Andrier.

Producătorul elveţian de parfumuri Givaudan, care vineri a raportat vânzări record pentru 2017, a avertizat că preţurile materiilor prime vor creşte cu până la 6% în acest an, unul dintre motive fiind şi acela că deficitul în aprovizionarea cu parfum de citrice coincide cu o cerere crescută de arome artificiale şi produse naturale. Această creştere a început înainte ca incendiul de anul trecut de la uzina BASF să ducă la un deficit în aprovizionarea cu arome de vanilie şi citrice.

Givaudan vrea să evite orice impact asupra clienţilor săi şi este "bine poziţionat pentru a face faţă deficienţelor apărute în lanţul de aprovizionare", a subliniat directorul general Gilles Andrier.

Cu toate acestea, când vine vorba de 10.000 de materii prime, securitatea aprovizionării poate fi o provocare. Chiar dacă nu a achiziţionat teren şi nu cultivă el însuşi produse naturale, Givaudan poate să-şi asigure livrările de care are nevoie prin finanţare şi menţinerea unor angajaţi care să se ocupe de controlul calităţii în ţările producătoare, cum este Madagascarul pentru vanilie.

Producătorul german de arome şi parfumuri Symrise AG a adoptat o abordare diferită faţă de rivalul elveţian Givaudan prin faptul că devenit producătorul materiilor prime de care are nevoie. Aroma sa de citrice provine de la terpene, un extract de pin care este procesat ulterior rezultând produse chimice cu aromă de lămie. AGERPRES

×