x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Europa se mira, Rusia vrea clarificari

Europa se mira, Rusia vrea clarificari

de Irina Cristea    |    08 Dec 2005   •   00:00
Europa se mira, Rusia vrea clarificari

Scandalul avioanelor CIA si viitoarele baze americane in Romania sunt puse in oglinda de presa internationala.

Un avion al CIA care a facut escala pe Aeroportul Francisco Sa Carneiro din Porto in toamna anului 2002 avea ca destinatie Romania, scrie presa portugheza. Tranzitul ar fi avut loc la data de 5 noiembrie, iar destinatia precisa a aeronavei CIA era Aeroportul Mihail Kogalniceanu, mai scrie Diario de Noticias. Zborul intra in categoria celor considerate suspecte de catre portughezi, in conditiile in care Organizatia Human Rights Watch banuieste ca la Constanta ar fi existat unul dintre presupusele centre de detentie ale CIA.

AEROPORTUL CU PROBLEME. De altfel, tocmai in contextul discutiei despre inchisorile si avioanele agentiei americane de informatii, presa internationala comenteaza pe larg semnarea acordului de amplasare a facilitatilor militare americane pe teritoriul Romaniei. Unul dintre punctele de interes maxim este tocmai Aeroportul Mihail Kogalniceanu, pentru ca el apare pe liste care de care mai controversate: ca punct de destinatie sau escala a avioanelor CIA, ca posibila ascunzatoare pentru centrele secrete de detentie si, nu in ultimul rand, ca viitoare baza aeriana unde vor fi dislocate cateva sute de militari americani.

PREMIERA. Dincolo de controversele existente, postul BBC subliniaza ca Romania este prima dintre tarile ce formau blocul comunist din estul Europei care semneaza un astfel de acord cu SUA. "Amplasarea facilitatilor militare americane pe teritoriul romanesc face parte dintr-un plan anuntat anul trecut de Pentagon. El vizeaza reducerea si repozitionarea trupelor americane in Europa in apropiere de zone cu potential conflictual, cum sunt Africa de Nord, Asia Centrala si Orientul Mijlociu", relateaza corespondentul BBC. Reactia Rusiei la pregatirile facute de SUA pentru a amplasa baze in Romania se lasa inca asteptata. Ministrul rus al Apararii, Serghei Ivanov, a declarat ca Moscova asteapta inca anumite clarificari inainte de a-si formula o pozitie clara. Totusi, Rusia a anuntat ca ia in calcul retragerea din Tratatul asupra armelor conventionale in Europa daca SUA si NATO isi continua politica de a-si amplasa baze tot mai aproape de frontiera rusa.

SCUT
Statele Unite ar putea alege Romania pentru instalarea unei baze in cadrul scutului antiracheta, relateaza cotidianul francez Le Figaro, citat de Mediafax. Motivul pentru care Romania ar putea fi preferata Poloniei, cu care SUA negociaza in prezent pentru acordarea acestei facilitati, este ca Bucurestiul ar fi dispus sa faca mai multe concesii decat Varsovia, noteaza Le Figaro. De asemenea, Romania ar fi preferata si din considerente politice, tinandu-se cont de recenta semnare a acordului privind amplasarea de facilitati militare americane. Negocierile dintre America si Polonia pentru scutul antiracheta au inceput inca din 2002. Primele informatii au aparut in presa abia la 11 noiembrie 2005, iar Guvernul de la Varsovia le-a confirmat imediat.

×
Subiecte în articol: externe romania