x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Euroscepticii britanici protestează în centrul Londrei

Euroscepticii britanici protestează în centrul Londrei

29 Mar 2019   •   16:36
Euroscepticii britanici protestează în centrul Londrei

Fostul lider al Partidului pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP), Nigel Farage, a declarat vineri că intenţionează să se alăture demonstranţilor pro-Brexit din centrul Londrei pentru a marca ziua de 29 martie 2019, stabilită iniţial ca dată a ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, transmite Reuters. 

''Am luptat timp de 25 de ani pentru a ieşi din UE. Westminsterul a trădat cel mai mare vot democratic din istoria ţării noastre şi noi nu vom lăsa lucrurile aşa'', a scris Farage pe Twitter. 

În prezent analist politic şi membru al Parlamentului European, Nigel Farage a fondat noul Partid pentru Brexit. El a condus un marş de 14 zile prin oraşe din Marea Britanie, plecat din oraşul Sunderland (nord-estul Angliei), punctul de sosire fiind vineri în faţa parlamentului de la Londra. 

''Numai o revoluţie ne poate repara acum politica. Nu am cunoscut până acum o asemenea furie faţă de clasa noastră politică'', a declarat Farage pentru cotidianul The Telegraph. 

Actualul lider al UKIP, Gerrard Batten, care a fost criticat de Nigel Farage pentru că ar fi transformat UKIP într-un ''partid al activiştilor de stradă'', a lansat un apel la proteste paşnice. 

Batten i-a acuzat pe parlamentari că ''sfidează voinţa poporului exprimată la referendumul din 2016''.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: londra brexit eurosceptici