x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe EXPERIMENT INCREDIBIL la Universitatea British Columbia. Cercetătorii au descoperit, DIN GREŞEALĂ, cum poate fi oprită îmbătrânirea pielii

EXPERIMENT INCREDIBIL la Universitatea British Columbia. Cercetătorii au descoperit, DIN GREŞEALĂ, cum poate fi oprită îmbătrânirea pielii

23 Dec 2014   •   12:43
EXPERIMENT INCREDIBIL la Universitatea British Columbia. Cercetătorii au descoperit, DIN GREŞEALĂ, cum poate fi oprită îmbătrânirea pielii

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea British columbia au identificat, din întâmplare, o enzimă despre care cred că este responsabilă de îmbătrânirea pielii. Cercetătorii susţin că această descoperire poate fi utilă pentru dezvoltarea de tratamente anti-îmbătrânire, scrie Daily Mail.

În cadrul unui experiment care a durat 20 de săptămâni, în care şoarecii au fost supuşi unui tratament de bronzare, oamenii de ştiinţă au descoperit că răzătoarele cărora le lipsea enzima Ganzyme-B au îmbătrânit mult mai puţin decât cele în cazul cărora enzima era activă. În plus, cercetătorii au observat că animalele fără această enzimă aveau o piele mai fină, iar colagenul era intact.

Descoperirea a fost efectuată din greşeală, în timp ce oamenii de ştiinţă cercetau rolul enzimei în ateroscleroză şi atacurile de cord. În timpul experimentelor, experţii au observat diferenţe majore privind calitatea pielii între diferite grupuri de cobai.

"Acesta este unul dintre acele momente pentru care trăim, în lumea ştiinţei. Eram interesaţi de efectele îmbătrânirii asupra vaselor de sânge. Habar nu aveam că absenţa acestei enzime va avea vreun efect asupra pielii şoarecilor", a declarat cercetătorul şef David Granville de la University of British Columbia.

Granville a mai spus că echipa sa dezvoltă o serie de medicamente care să blocheze acţiunea enzimei Granzyme-B şi speră să le poată lansa pe piaţă în scurt timp.

Totuşi, dacă în cazul şoarecilor, experimentul a funcţionat pentru că animalele fuseseră modificate genetic pentru a nu mai avea enzima în cauză, în cazul oamenilor situaţia este mult mai complicată. Granzyme B este necesară organismului uman, fiind un element important al sistemului imunitar, iar îndepărtarea ei ar avea consecinţe nedorite.


×