x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Explozie în apropierea unei biserici din Atena

Explozie în apropierea unei biserici din Atena

27 Dec 2018   •   11:13
Explozie în apropierea unei biserici din Atena

O explozie produsă în apropierea unei biserici din Atena s-a soldat cu doi răniţi joi dimineaţa, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei elene la postul de televiziune de stat ERT, informează dpa. 

Niciunul dintre cei doi bărbaţi răniţi, un cleric şi un poliţist, nu au suferit răni care să le pună vieţile în pericol. 

Reprezentantul bisericii a observat un pachet suspect la o intrare laterală şi a anunţat poliţia. Pachetul suspect a explodat în momentul sosirii poliţiei. 

Martori au declarat că au auzit o bubuitură în jurul orei locale 07:00 (05:00 GMT). 

Extremiştii de stânga au comis atacuri de acest gen în Grecia în ultimii ani, aminteşte dpa. La 17 decembrie, biroul postului Skai a fost zguduit de o explozie aparent mult mai puternică, adaugă sursa citată.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: explozie atena