x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Explozie puternică în Egipt, în apropierea piramidelor. Cel puțin 17 persoane au fost rănite

Explozie puternică în Egipt, în apropierea piramidelor. Cel puțin 17 persoane au fost rănite

19 Mai 2019   •   17:21
Explozie puternică în Egipt, în apropierea piramidelor. Cel puțin 17 persoane au fost rănite

Cel puţin 17 persoane, originare din Egipt şi Africa de Sud, au fost rănite duminică într-o explozie care a vizat un autocar cu turişti în apropierea celebrelor piramide egiptene din complexul Gizeh (est de Cairo), au anunţat surse de securitate şi medicale egiptene, relatează AFP.

Un dispozitiv explozibil a fost detonat la trecerea unui autocar cu turişti. Imagini de la locul exploziei postate pe reţele de socializare arată autocarul avariat şi resturi din acesta împrăştiate pe drum.

×
Subiecte în articol: explozie Egipt