x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE - EXPLOZIE puternică la Roma

UPDATE - EXPLOZIE puternică la Roma

12 Mai 2017   •   12:47
UPDATE - EXPLOZIE puternică la Roma

UPDATE: Explozia produsă vineri în apropierea unui oficiu poştal din zona centrală a Romei a fost provocată de un dispozitiv exploziv artizanal instalat în parcarea oficiului, a anunţat poliţia italiană într-un comunicat citat de DPA. 

 

Știrea inițială

Explozie puternică la Roma în fața unui oficiu poștal.

Momentan nu se vorbește de terorism, dar nici nu este exclusă această variantă. Din primele informații nu există victime, deși o mașină a fost distrusă.

Pirotehniștii și un număr impresionant de forțe de ordine se află prezenți la fața locului.

Potrivit ANSA, autoritățile nu exclud nicio cauză a deflagrației, având în vedere și posibilitatea ca aceasta să fi avut la origine un dispozitiv exploziv.

Explozia a avut loc în apropiere de stația de metrou Piramide.

Recent, autoritățile italiene au întărit măsurile de securitate, dispunând între altele reintroducerea controlului la frontiere, în perioada 10 — 30 mai, în vederea reuniunilor în format G7 de la Bari (11 — 13 mai) și Taormina (26 — 27 mai).

×
Subiecte în articol: explozie