x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Explozii la Tianjin. Armata chineză recunoaşte: În depozite se păstrau sute de tone de cianură puternic toxică!

Explozii la Tianjin. Armata chineză recunoaşte: În depozite se păstrau sute de tone de cianură puternic toxică!

16 Aug 2015   •   13:20
Explozii la Tianjin. Armata chineză recunoaşte: În depozite se păstrau sute de tone de cianură puternic toxică!
Sursa foto: antena3.ro / ARHIVĂ

Armata chineză a anunţat că sute de tone de cianură puternic toxică erau păstrate în depozitele unde miercuri au avut loc uriaşele explozii soldate cu zeci de morţi şi sute de răniţi, în metropola portuară Tianjin, în estul Chinei, informează duminică agenţiile de presă AFP şi Interfax.

Generalul Shi Luze, şeful statului major al regiunii militare Beijing, a declarat duminică, în timpul unei conferinţe de presă, că a fost identificată cianură în două locuri din situl unde au avut loc exploziile. "Potrivit estimărilor preliminare, volumul (de cianură) se ridică la mai multe sute de tone", a spus Luze.

Aceasta este prima confirmare oficială a faptului că respectivul compus chimic, extrem de toxic, se găsea în depozitele unde au avut loc uriaşele explozii, ceea ce provoacă temeri cu privire la posibilitatea unei contaminări a populaţiei.

Generalul Shi nu a precizat despre ce fel de cianură este vorba, însă mass-media chineze vorbeau anterior despre existenţa a 700 de tone de cianură de sodiu, un compus chimic foarte toxic în cazul în care este inhalat, ingerat sau intră în contact cu pielea.

Autorităţile chineze au trimis la faţa locului specialişti ce lucrează pentru companii unde se fabrică acest compus chimic periculos, aceştia utilizând apă oxigenată în încercarea de a-l neutraliza. O echipă formată din 217 militari specializaţi în arme nucleare, bacteriologice şi chimice a fost de asemenea desfăşurată la locul catastrofei.

Totodată, autorităţile nu au încetat să-i asigure pe locuitori că, în pofida prezenţei unor niveluri anormale ale anumitor substanţe poluante, aerul din Tianjin este respirabil. Acest lucru nu a împiedicat, însă, agenţia de presă Xinhua să anunţe că densitatea cianurii în apele uzate era joi de 10,9 ori mai mare decât cea normală.

Locuitori, apropiaţi ai victimelor şi internauţi au criticat, în număr mare, lipsa de transparenţă a Beijingului. Sâmbătă, familii au încercat să intre cu forţa în sala în care reprezentaţi ai autorităţilor susţineau o conferinţă de presă, iar duminică apropiaţi ai victimelor erau de asemenea prezenţi în faţa hotelului unde lideri politici locali se adresau jurnaliştilor.

Potrivit celui mai recent bilanţ comunicat duminică de autorităţile chineze, în catastrofa care a avut loc la Tianjin au murit 112 oameni. Totodată, mai mult de 700 de persoane au fost spitalizate, printre care peste 50 se află în stare gravă sau critică.

Tianjin, situat la 140 de kilometri sud-est de Beijing, este unul dintre cele mai mari oraşe din China, cu aproape 15 milioane de locuitori, potrivit cifrelor din 2013. Oraş industrial şi unul dintre principalele porturi din China, Tianjin este, de asemenea, unul dintre cele patru oraşe ale ţării care au obţinut statutul de provincie, alături de Beijing, Shanghai şi Chongqing.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: Tianjin China explozii depozite cianura toxic