x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Exporturile către China salvează economia Germaniei

Exporturile către China salvează economia Germaniei

07 Aug 2020   •   12:08

Exporturile Germaniei către China au ajutat cea mai mare economie UE să-și revină parțial din declinul economic provocat de pandemia de coronavirus, transmite Reuters. Acestea au stimulat și producția industrială din această țară.

Producţia industrială a urcat cu 8,9% în iunie în Germania, datorită creșterii cu 14,9% a exporturilor, cel mai semnificativ avans lunar din ultimii 30 de ani.

Importurile au urcat cu 7% în iunie, după un avans de 3,6% în luna mai, arată datele Oficiului Federal de Statistică (Destatis).

Industria auto a Germaniei a raportat o creştere de 54,7% în luna iunie faţă de perioada precedentă, deşi volumele sunt cu 20% mai scăzute decât în februarie.

"În industrie, încă suntem cu 12% sub nivelul de dinaintea crizei. Ar putea industria să se redreseze în doar două luni în urma efectelor pandemiei ? Greu de crezut, ţinând cont de evoluţia de pe pieţe. Dar paharul este plin mai mult de jumătate", a spus Jens-Oliver Niklasch, de la LBBW.

China a cumpărat în luna iunie peste 15,4% din exporturile Germaniei, comparativ cu perioada similară din 2019.

În schimb, cererea din SUA s-a contractat cu 20,7%. Și exporturile Germaniei către Marea Britanie au scăzut cu 15,7%. 

×
Subiecte în articol: germania China exporturi