x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe EXTERNE - Stirile zilei

EXTERNE - Stirile zilei

04 Mar 2004   •   00:00
EXTERNE  -  Stirile zilei
Arnold, de acord cu mariajul intre homosexuali

In plina controversa cu privire la casatoriile intre persoane de acelasi sex, noul guvernator al Californiei, republicanul Arnold Schwarzenegger (foto), a anuntat ca nu are nimic impotriva mariajului homosexual, daca va fi acceptat de lege. Fostul actor s-a abatut de la linia conservatoare in aceasta privinta a Partidului Republican. Comentariul lui Schwarzenegger vine dupa ce presedintele George W. Bush a cerut Congresului adaugarea unui amendament la Constitutie, pentru interzicerea casatoriei intre homosexuali.

Bilant-soc: 182 de morti

Bilantul victimelor celor doua atentate sinucigase de la Bagdad si Karbala, in Irak, a continuat sa creasca, ajungand la 182 de morti si 552 de raniti. Politia a arestat deja mai multi suspecti implicati in cele mai sangeroase atacuri de la caderea dictatorului Saddam Hussein. Organizatia terorista Al-Qaeda a comunicat ca nu are nimic de-a face cu atentatele, desi SUA suspecteaza in continuare implicarea retelei lui Ossama ben Laden.

Kargastan, cuib de teroristi

In pofida faptului ca pe teritoriul statului Kargastan, din Asia Centrala, sunt stationate trupe ale Statelor Unite, reteaua Al-Qaeda si-a construit un adevarat cuib. Gruparile teroriste islamice se refugiaza aici pentru ca republica "beneficiaza" de un control deficitar la granita, legi care nu limiteaza cu nimic vizitatorii straini, si un regim de vize liberal, relateaza agentia de presa Associated Press, care a intrat in posesia transcrierilor unor marturisiri facute de teroristii aflati in detentie

Copii rromi bulgari vanduti in Franta

O operatiune comuna a politiei bulgare si franceze a condus la demascarea unei retele de trafic de nou-nascuti, in Bulgaria, in orasul sud-vestic Pestera. Femeile insarcinate, provenind din Bulgaria, erau trimise in Franta unde nasteau, iar apoi erau aduse inapoi in tara. Copiii femeilor, toate de origine rroma, ramaneau in Franta, unde erau vanduti pentru preturi cuprinse intre 10.000 si 12.000 de euro. Ancheta este in plina desfasurare, pentru depistarea tuturor celor implicati.

Grupaj realizat de Ana Ilie

×
Subiecte în articol: externe