x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Facebook suspendă zeci de mii de aplicaţii

Facebook suspendă zeci de mii de aplicaţii

21 Sep 2019   •   10:00
Facebook suspendă zeci de mii de aplicaţii

Facebook a anunţat vineri că a suspendat zeci de mii de aplicaţii, care reprezentau un potenţial risc din punct de vedere al respectării vieţii private a utilizatorilor săi, după o anchetă internă efectuată pe milioane de aplicaţii, relatează AFP.

Reţeaua de socializare a lansat această anchetă ca răspuns la scandalul „Cambridge Analytica”. În 2018, s-a aflat că această companie britanică efectuase campanii de manipulare în masă pentru a influenţa alegătorii americani şi britanici, trecând prin aplicaţii pe Facebook.

„Noi promiseserăm la vremea respectivă că vom trece în revistă toate aplicaţiile care au avut acces la cantităţi importante de informaţii (despre utilizatori) înainte de schimbarea regulamentului nostru în 2014”, precizează, într-un comunicat, Ime Archibong, vicepreşedinte al parteneriatelor la Facebook.

În această anchetă de proporții, platforma a lucrat cu  „sute de persoane: avocaţi, anchetatori externi, analişti de date, ingineri”, cu scopul de a „înţelege mai bine mecanismele abuzive” şi a putea, în fine, „să depisteze actorii nefaşti printre dezvoltatori”.

Suspendările vizează 400 de dezvoltatori, dar „nu înseamnă neapărat că aceste aplicaţii reprezintă o ameninţare pentru oameni”, mai susține Archibong.

Unele aplicaţii „nu au răspuns cererilor noastre pentru a avea mai multe informaţii, deci noi le-am suspendat, conform angajamentelor noastre de acțiune”, a mai spus el.

De la izbucnirea scandalului „Cambridge Analytica” în martie 2018, Google şi Facebook sunt supuse unei atenţii deosebite în special din partea unor guverne, atât în SUA, cât şi în Europa, privind utilizarea datelor personale.

Agenţia de protecţie a consumatorilor americani a aplicat, în iulie, o amendă record de 5 miliarde de dolari contra Facebook pentru că şi-ar fi „înşelat” utilizatorii în privința controlului asupra vieţii lor private, în special în cursul scurgerii masive de date personale spre firma britanică „Cambridge Analytica”, implicată în campania prezidenţială a lui Donald Trump şi cea pentru Brexit în Regatul Unit.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: facebook amenzi