x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Familia preşedintelui sirian Bashar al-Assad a cumpărat proprietăţi de lux la Moscova

Familia preşedintelui sirian Bashar al-Assad a cumpărat proprietăţi de lux la Moscova

12 Noi 2019   •   20:30
Familia preşedintelui sirian Bashar al-Assad a cumpărat proprietăţi de lux la Moscova

Familia preşedintelui sirian Bashar al-Assad a cumpărat proprietăţi în valoare de 40 de milioane de dolari într-un cartier exclusivist al capitalei ruse, potrivit site-ului ONG-ului „Global Witness”, citat marţi de agenţia EFE.

Este vorba despre cel puţin 19 apartamente situate în Centrul Internaţional de Afaceri, un complex de clădiri moderne zgârie-nori pe malul râului Moscova.

„Global Witness” susţine că familia Al-Makhluf, a mamei preşedintelui Assad, a început să achiziţioneze proprietăţi în capitala rusă în 2013. Potrivit investigaţiei, primele achiziţii au fost două apartamente cu o suprafaţă totală de peste 400 de metri pătraţi, la etajele 53 şi 58 ale clădirii zgârie-nori denumite „Moscova”.

În anul 2016, când devenise clar că prin ajutorul armatei ruse preşedintele Assad se va menţine la putere, companii controlate de un văr al acestuia, Hafez Makhluf, a cumpărat 11 apartamente în complexul moscovit „Oraşul Capitalelor”.

„Global Witness” susţine că Hazef Makhluf, acuzat că în Siria a supervizat asasinate şi acte de tortură, a realizat cea mai mare parte a achiziţiilor folosind un mecanism opac de împrumuturi libaneze, ceea ce sugerează operaţiuni de spălare de bani, familia preşedintelui sirian fiind de altfel vizată în alte ţări de investigaţii judiciare pentru astfel de operaţiuni.

În anul 2017, justiţia spaniolă, în cooperare cu mai multe ţări europene, a permis localizarea în Spania a 503 proprietăţi ale lui Rifat al-Assad, unchiul preşedintelui Assad, şi familiei acestuia, având o valoare de circa 691 de milioane de euro.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: bashar al-assad Moscova