x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fără Loteria Vizelor în SUA

Fără Loteria Vizelor în SUA

16 Iul 2020   •   18:00
Fără Loteria Vizelor în SUA

Mai mult de 200 de câştigători din circa 70 de ţări ai loteriei Diversity Visa, organizată de guvernul american, şi rudele lor din SUA au dat în judecată administraţia Trump în urma ordinului executiv semnat recent de preşedinte, prin care se suspendă imigrarea până anul viitor, transmite dpa.

„Reclamanţii au urmat procedurile şi au făcut tot ceea ce se presupunea că trebuiau să facă. Ei plănuiseră să-şi clădească o nouă viaţă în SUA”, a spus avocatul Curtis Lee Morrison pentru publicaţia „El Nuevo Herald”. Plângerea, depusă în Districtul federal Columbia, afirmă că Trump a atacat în mod repetat programul Diversity Visa, creat de Congres în 1990 în scopul de a facilita imigraţia din ţări subreprezentate în structura demografică a SUA. Ordinul executiv, în vigoare din iunie, îi împiedică pe câştigătorii Diversity Visa, în număr de peste 50.000, să finalizeze procedura de înregistrare a cererii de viză.

×