x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 70 de răniţi în urma accidentului unui feribot în Macao

70 de răniţi în urma accidentului unui feribot în Macao

de Agerpres    |    13 Iun 2014   •   11:35
70 de răniţi în urma accidentului unui feribot în Macao

Cel puţin 70 de persoane au fost rănite după ce un feribot având la bord 220 de pasageri şi 13 membri ai echipajului, s-a izbit vineri dimineaţa de un dig în largul Regiunii Administrative Speciale Macao, relatează Xinhua.

Feribotul TurboJet, aparţinând operatorului Shun Tak Holdings Limited, din Hong Kong, a lovit terasamentul sudic din apropierea terminalului Outer Habor, în jurul orei locale 09:30, menţionează DPA. Vasul plecase din Hong Kong şi se îndrepta spre Macao când s-a izbit de dig, a precizat publicaţia South China Morning Post, citată de agenţia germană de presă.

Vasul circula cu 64 kilometri la oră în condiţii meteo favorabile în momentul accidentului, potrivit operatorului. Un membru al echipajului a suferit "răni grave" la încheietura mâinii, a declarat un purtător de cuvânt al TurboJet.

Majoritatea celor afectaţi au suferit răni uşoare şi viaţa nu le este pusă în pericol, a precizat un purtător de cuvânt pentru biroul maritim din Macao.

Potrivit unui comunicat emis de Biroul de presă din Macao, 45 de bărbaţi şi 25 de femei, cu vârsta între 17 ani şi 69 de ani, au suferit răni în urma impactului. Patru  dintre răniţi sunt din Regiunea Administrativă Specială Macao, 59 din Hong Kong, patru sud-coreeni, un japonez şi doi thailandezi.

×
Subiecte în articol: feribot accident macao raniti