x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fidel Castro ar fi ştiut despre planurile de asasinare a lui John F. Kennedy

Fidel Castro ar fi ştiut despre planurile de asasinare a lui John F. Kennedy

de Mediafax    |    19 Mar 2012   •   10:51
Fidel Castro ar fi ştiut despre planurile de asasinare a lui John F. Kennedy

Fidel Castro cunostea intentiile lui Lee Harvey Oswald de a-l asasina pe fostul presedinte american John Fitzgerald Kennedy, dar nu a facut nimic sa il impiedice, scrie Brian Latell, un fost ofiter CIA, intr-o carte ce urmeaza sa fie publicata luna viitoare, informeaza MEDIAFAX, care citeaza The Guardian.

Intrebarea daca Fidel Castro a fost implicat in asasinarea lui JFK este unul dintre cele mai rezistente mistere, care a alimentat teoriile conspiratiei timp de jumatate de secol.

Oficial, ipoteza implicarii dictatorului cubanez in uciderea celui mai temut adversar al sau a fost eliminata. Ancheta asupra crimei lui Oswald, un simpatizant comunist, a conchis ca acesta a actionat singur. Insa un ofiter CIA in retragere sustine ca detine dovada ca Fidel Castro a stiut ca asasinatul urma sa aiba loc, o acuzatie care va realimenta specualtiile inainte de marcarea in 2013 a 50 de ani de la eveniment.

Brian Latell, care a studiat Cuba ca analist CIA in anii '60 si a devenit seful filialei Agentiei pentru America Latina, afirma in cartea "Castro's Secrets – the CIA and Cuba's Intelligence Machine", care urmeaza sa apara luna viitoare, ca este sigur de faptul ca Fidel Castro stia. Latell, in prezent expert pentru Cuba la University of Miami, a declarat duminica, intr-un interviu pentru Miami Herald, ca a descoperit informatia in interviuri cu fosti ofiteri de informatii cubanezi, sustinuta de documente declasificate ale Guvernului american.

"Nu spun ca Fidel Castro a ordonat asasinarea, nu spun ca Oswald s-a aflat sub controlul sau. S-ar putea sa fi fost, dar nu sustin acest lucru, deoarece nu am putut sa gasesc nicio dovada in acest sens", a declarat el. "(Insa) tot ceea ce scriu este sustinut de documente si surse oficiale. L-a vrut Fidel pe Kennedy mort? Da. Se temea de Kennedy. Si stia ca Kennedy il vana. In mintea sa, Fidel probabil ca actiona pentru a se autoapara", adauga Latell.

Informatia ca Fidel Castro cunostea promisiunea lui Oswald facuta in fata unor oficiali ai ambasadei cubaneze de a-l ucide pe Kennedy provine de la mai multe surse, inclusiv un fost informator FBI si "superspion" Jack Childs, care s-a infiltrat in nucleaul din jurul dictatorului. Childs a declarat ca Fidel Castro i-a spus ca Oswald "a dat buzna in ambasada, a cerut viza, iar cand i-a fost refuzata, in drum spre iesire a spus ca «Am sa-l omor pe Kennedy pentru asta»". Ulterior, Castro a declarat public ca vizita lui Oswald la ambasada a fost o "chestiune minora".

×
Subiecte în articol: fidel castro crima jfk asasinare