x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fiica de 19 luni a unui campion olimpic a murit înecată

Fiica de 19 luni a unui campion olimpic a murit înecată

12 Iun 2018   •   13:36
Fiica de 19 luni a unui campion olimpic a murit înecată

Fiica de 19 luni a fostului schior olimpic din SUA, Bode Miller, a murit, după ce a căzut într-o piscină, scrie BBC.

Emmy Miller a fost găsită inconştientă, iar doctorii nu au mai putut să-i salveze viaţa.

Într-o declaraţie făcută pe Instagram, domnul Miller a spus că el şi familia sa sunt devastaţi.

Schiorul în vârstă de 40 de ani şi soţia sa, Morgan, se aflau la o petrecere, când incidentul de sâmbătă seara s-a produs. Fiica lor a ieşit din casă şi a fost găsită în piscină de doamna Miller, care a sărit după ea şi a încercat să o resusciteze , au spus autorităţile locale pentru ABC.

“Niciodată într-un milion de ani nu ne-am gândit că vom experimenta o durere ca aceasta. Dragostea sa, lumina sa, spiritul său nu vor fi uitate niciodată”, a scris domnul Miller.

 

×