x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Filaret Moţco, românul ucis în atacul asupra biroului ONU din Afganistan

Filaret Moţco, românul ucis în atacul asupra biroului ONU din Afganistan

de Marina Constantinoiu    |    01 Apr 2011   •   19:16
Filaret Moţco, românul ucis în atacul asupra biroului ONU din Afganistan
Sursa foto: /reuters

159412-filaret-motco.jpgRomânul ucis în atacul de la biroul ONU din Afganistan a fost identificat. Potrivit MAE, românul care şi-a pierdut viaţa în Afganistan este Filaret Moţco, el avea statut de funcţionar internaţional al ONU, aflându-se în misiune în Afganistan de aproape doi ani.

Originar din Izvoarele Sucevei, Filaret Moţco, în vârstă de 43 de ani, avea o impresionantă carieră în domeniul instituţiilor internaţionale, participând şi la alte operaţiuni ale ONU, din Kandahar, în Tadjikistan, in Federaţia Rusă - în Caucazul de Nord, in Cecenia, in Kargazstan si in alte operatiuni ale unor organizaţii internaţionale. În urmă cu doi ani, activând în cadrul unei organizaţii umanitare în Cecenia, el a fost declarat persona non-grata de către autorităţile ruse.

Florin Moţco a activat ]n cadrul SECI, organizaţie sud-est-europeană pentru combaterea crimei transfrontaliere, iniţiativă regională la care au aderat 13 state din zonă.

Atacul sângeros în urma căruia a decedat românul a avut loc la biroul misiunii ONU la la Mazar-i-Sharif, din Afganistan. Cel puţin 12 persoane au murit în urma atacului comis de manifestanţii care protestau faţă de incendierea  Coranului, în Statele Unite, de către un pastor american. 

imagine:www.infosomes.ro


Opt angajaţi străini ai Naţiunilor Unite, printre care, susţine presa locală, s-ar afla cetăţeni români, norvegieni şi suedezi, dar şi cinci gărzi nepaleze, precum şi trei manifestanţi au fost ucişi în cursul unui atac al manifestanţilor asupra birourilor ONU din Mazar-I-Sharif, în Afganistan, relatează agenţiile de presă internaţionale.

“În total au fost ucise 11 persoane, trei membri străini ai ONU, cinci gărzi nepaleze ale Naţiunilor Unite şi trei manifestanţi afgani”, a declarat pentru AFP generalul Mohammad Daud Daud.

Un purtător de cuvânt al ONU de la New York a confirmat atacul, precizând că există decedaţi în rândurile ONU, fără a le preciza numărul. Manifestanţii protestau faţă de incendierea recentă a Coranului în Statele Unite.

Potrivit corespondentului AFP la Mazar-I-Sharif, violenţele continuau în jurul orei 18.30 (17.00 ora României) în oraş, unde se auzeau tiruri de arme uşoare şi deflagraţii, iar situaţia era extrem de confuză. Manifestaţia a început în jurul orei 13.30 (12.30 ora României), după tradiţionala rugăciune de vineri, iar manifestanţii au atacat sediul UNAMA în jurul orei 15.00, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei. Potrivit corespondentului AFP, la proteste au participat aproximativ 500 de persoane.

×