x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Finlanda: Guvernul anunţă că taţii vor avea dreptul la concediu paternal egal cu al mamelor

Finlanda: Guvernul anunţă că taţii vor avea dreptul la concediu paternal egal cu al mamelor

05 Feb 2020   •   22:10
Finlanda: Guvernul anunţă că taţii vor avea dreptul la concediu paternal egal cu al mamelor

Guvernul finlandez de centru-stânga a anunţat, miercuri, că taţii vor putea beneficia de concediu paternal plătit egal cu cel maternal, durata actuală urmând aproape să se dubleze, transmite Reuters.

Concediul paternal va ajunge la aproape 7 luni, dintre care jumătate poate fi acordat celuilalt părinte.

De asemenea, femeile însărcinate au dreptul la o lună de concediu prenatal.

Scopul acestei „reforme radicale” este atât de a îmbunătăţi egalitatea de gen, cât şi de a stimula creşterea natalităţii, aflată în declin, a explicat ministrul sănătăţii şi afacerilor sociale, Aino-Kaisa Pekonen.

Între 2010 şi 2018, numărul nou-născuţilor a scăzut cu aproximativ o cincime, ajungând la 47.577, într-o ţară cu circa 5,5 milioane de locuitori.

Aino-Kaisa Pekonen a mai spus că în alte ţări, precum Suedia şi Islanda, s-a înregistrat o creştere a natalităţii după ce taţilor li s-au oferit concedii mai lungi.

Toate cele cinci partide ale coaliţiei de guvernare din Finlanda sunt conduse de femei, patru dintre acestea având sub 35 de ani. Guvernul instalat în decembrie a făcut din egalitatea de gen o prioritate.

La recentul Forum Economic Mondial de la Davos, şefa guvernul finlandez, Sanna Marin, le-a cerut statelor şi companiilor să ia măsuri suplimentare pentru un tratament egal al femeilor, subliniind că egalitatea de gen „nu se întâmplă de la sine”.

Precedentul guvern finlandez de centru-dreapta a încercat o reformă a concediului parental în 2018, dar în cele din urmă a abandonat planul, considerându-l prea costisitor.

Potrivit actualului ministru de resort, s-a dovedit că o împărţire mai egală a treburilor domestice între părinţi diminuează riscul de divorţ.

„Pe termen lung, aceasta îmbunătăţeşte de asemenea egalitatea la locurile de muncă şi în ce priveşte salariile, încurajându-i pe taţi să folosească o parte mai mare din concediul parental decât înainte”, a mai spus Aino-Kaisa Pekonen.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: finlanda concediu paternal