x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fitch intenţionează să retrogradeze ratingul Ciprului

Fitch intenţionează să retrogradeze ratingul Ciprului

27 Mar 2013   •   12:07
Fitch intenţionează să retrogradeze ratingul Ciprului

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a anunţat, marţi seară, că are de gând să retrogradeze ratingul Ciprului, apreciind că restructurarea primelor două bănci cipriote va avea consecinţe negative pentru economia ţării, transmite AFP.

La finele lunii ianuarie, Fitch a coborât deja ratingul Ciprului cu două trepte, până la 'B', în zona investiţiilor speculative.

Luni seară, Cipru şi creditorii internaţionali au convenit un pachet de asistenţă în valoare de 10 miliarde de euro care ar trebui să garanteze că statul cipriot nu intră în incapacitate de plată. Însă pachetul este condiţionat de închiderea celei de-a doua mari bănci cipriote, Popular Bank, în timp ce prima bancă cipriotă, Bank of Cyprus, va fi restructurată radical, iar mari deponenţi vor fi obligaţi să plătească o taxă.

Decizia de plasare sub revizuire pentru o posibilă retrogradare 'reflectă opinia Fitch că şocul provocat de pe urma colapsului sistemului bancar cipriot va avea consecinţe negative profunde pentru economia cipriotă, ceea ce majorează riscurile la adresa finanţelor publice', a informat agenţia într-un comunicat.

Fitch a precizat că va lua o decizie cu privire la ratingul suveran al Ciprului după ce vor fi clarificate detaliile programului de asistenţă. În condiţiile în care băncile cipriote sunt în continuare închise, Fitch consideră că o încetare prelungită a sistemului de plăţi va conduce la o creştere a falimentelor şi la o contracţie economică accentuată.

×
Subiecte în articol: Fitch Ratings cipru