x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fiul cel mare al fostului lider nord-coreean: Fără reformă, economia se va prăbuşi. Dar reformele vor conduce la o criză şi la sfârşitul regimului

Fiul cel mare al fostului lider nord-coreean: Fără reformă, economia se va prăbuşi. Dar reformele vor conduce la o criză şi la sfârşitul regimului

de Mediafax    |    17 Ian 2012   •   14:00
Fiul cel mare al fostului lider nord-coreean: Fără reformă, economia se va prăbuşi. Dar reformele vor conduce la o criză şi la sfârşitul regimului

Fiul cel mare al lui Kim Jong-il apreciaza ca reformele care trebuie demarate pentru evitarea prabusirii economiei nord-coreene vor conduce la sfarsitul regimului de la Phenian, potrivit unei carti consacrate acestui fost favorit la succesiune, informeaza MEDIAFAX, care citeaza AFP.

Kim Jong-nam, fratele vitreg al noului lider al Coreei de Nord, Kim Jong-un, si fiul liderului decedat la 17 decembrie, Kim Jong-il, este citat intr-o carte ce va aparea vineri in Japonia.

Acest eseu, intitulat "Tatal meu Kim Jong-il si cu mine", este redactat de un jurnalist nipon de la Tokyo Shimbun, Yoji Gomi, fost corespondent la Seul si Beijing.

In aceasta carte bazata pe un schimb de mesaje electronice si diverse interviuri, in special un interviu acordat anul trecut din Macao, Kim Jong-nam subliniaza ca regimul comunist se confrunta cu o dilema imposibil de rezolvat.

"Fara reforma, economia se va prabusi. Dar reformele vor conduce la o criza si la sfarsitul regimului", explica el.

La mijlocul si la sfarsitul anilor '90, Kim Jong-nam era considerat favorit pentru a-i succeda tatalui sau, care a mostenit el insusi conducerea tarii de la propriul sau tata, fondatorul Coreei de Nord comuniste, Kim Il-sung.

El a cazut in disgratie la inceputul anilor 2000 si de atunci traieste in strainatate, calatorind intre Macao, unde locuieste intr-o vila luxoasa impreuna cu sotia sa si cei doi copii, si Beijing, unde detine, de asemenea, o casa.

"Coreea de Nord este foarte instabila", a avertizat el, potrivit acestei carti.

"Tatal meu a condus tara cu sustinerea armatei, dar puterea armatei a devenit prea puternica", a precizat el. "Daca succesiunea esueaza, armata va exercita cu siguranta realitatea puterii".

In anii '90, Kim Jong-il a lansat politica "songun" ("mai intai armata"), ce mobilizeaza tot ce este mai bun in cadrul acestei natiuni in favoarea militarilor, cu pretul diminuarii prerogativelor Partidului Muncitorilor din Coreea.

Aceasta strategie urmareste sa asigure supravietuirea regimului care se confrunta cu dificultati economice mari dupa destramarea URSS.

O dovada a mentinerii acestei influente este faptul ca mai multi ofiteri de rang inalt ai armatei au aparut in prim-plan in timpul funeraliilor lui Kim Jong-il la 28 decembrie, la Phenian.

Fiul si succesorul defunctului, Kim Jong-un, a fost investit oficial "comandant suprem" al armatei, a anuntat agentia de presa oficiala KCNA la 31 decembrie.

Cartea jurnalistuli nipon citeaza, de asemenea, un mesaj primit la 3 ianuarie de la Kim Jong-nam, in varsta de 40 de ani, in care acesta critica succesiunea ereditara si emite indoieli cu privire la capacitatea tanarului sau frate vitreg de a-si asuma noile functii.

×
Subiecte în articol: armata economie regim coreea de nord