x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Flota Rusiei caută SUBMARINE INAMICE în Marea Neagră

Flota Rusiei caută SUBMARINE INAMICE în Marea Neagră

19 Mar 2015   •   11:26
Flota Rusiei caută SUBMARINE INAMICE în Marea Neagră

Nave ale Flotei Rusiei din Marea Neagră, cu baza în Sevastopol (peninsula Crimeea), ieșite miercuri în mare în cadrul unui exercițiu strategic au simulat căutarea de submarine aparținând unui inamic imaginar, potrivit unui comunicat de presă al serviciului de presă al Ministerului rus al Apărării, citat de Sputnik International.

"În colaborare cu aviația navală, nava de patrulare 'Pâtlivâi' și navele mici antisubmarine 'Suzdaleț' și 'Aleksandroveț' au simulat căutarea unor submarine ale unui inamic convențional în apele Mării Negre", se arată în comunicat.

×