x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Foc de voie la Strasbourg

Foc de voie la Strasbourg

de Diana Scarlat    |    05 Apr 2009   •   00:00
Foc de voie la Strasbourg
Sursa foto: ERIC FEFERBERG/AFP

Antinatoiştii au stat cuminţi anul trecut la Bucureşti, dar şi-au luat revanşa ieri, la Strasbourg. "Petrecerea" a început vineri seara, când au fost arestaţi 25 de manifestanţi, continuând ieri cu incendieri şi răniţi.

Summit-ul NATO de la Strasbourg a adunat mii de antinatoişti violenţi, doritori de o manifestaţie aşa cum n-au avut parte anul trecut, la Bucureşti. Forţele de ordine franceze au transformat ieri "petrecerea" într-o confruntare violentă între cele două tabere, în cea de-a doua zi a summit-ului aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea NATO. Tot ieri, antinatoiştii înfuriaţi au dat foc unui hotel din apropierea Podului Europei, iar 20 de persoane mascate au jefuit magazinul unei staţii de benzină şi au incendiat un post de poliţie gol din aceeaşi zonă, relatează AFP.

REVOLUŢIA DUPĂ CHE. Urmaşii lui Che Guevara, anticapitalişti şi antinatoişti convinşi, înarmaţi cu steaguri comuniste şi bolovani din decor, au fost întâmpinaţi de poliţia franceză cu gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc. Aflaţi între Franţa şi Germania, antinatoiştii au fost trataţi diferit de către autorităţile celor două ţări, având succes la poliţia germană, în orăşelul Kehl, dar fiind blocaţi de forţele de ordine de pe malul francez al Rinului, din estul Strasbourgului, relatează AFP.

BOC LUAT DREPT BĂSESCU. La Summit-ul aniversar de la Strasbourg, premierul Boc s-a ales cu un cadou-surpriză. Organizatorii au anunţat pe monitoare o conferinţă de presă a "preşedintelui României, Emil Boc". Monitoarele şi-au revenit după intervenţia delegaţiei noastre, iar preşedintele Băsescu a susţinut o declaraţie de presă la finalul reuniunii Consiliului Nord Atlantic, dar cu o întârziere de aproape două ore faţă de ora stabilită. Delegaţia României a avut probleme la plecarea de la Strasbourg, drumurile fiind blocate de manifestanţi.

×
Subiecte în articol: externe