x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fondatorul “Facebook-ului rusesc” îi propune un job lui Snowden

Fondatorul “Facebook-ului rusesc” îi propune un job lui Snowden

de Istvan Deak    |    01 Aug 2013   •   18:06
Fondatorul “Facebook-ului rusesc” îi propune un job lui Snowden
Sursa foto: EPA/Intact Images

Fondatorul “Facebook-ului rusesc”, Vkontakte, reţeaua socială numărul unu în Rusia, i-a propus, joi, fostului consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA (NSA) Edward Snowden, care a obţinut azil provizoriu pentru un an în această ţară, să lucreze pentru el.

100 de milioane de utilizatori
“Il invităm pe Edward Snowden la Sankt-Petersburg şi am fi fericiţi dacă acesta ar decide să se alăture echipei informaticienilor noştri strălucitori”, a scris Pavel Durov pe pagina sa de la reţeaua Vkontakte. “Nu există o companie de Internet mai populară în Europa. Cred că Edward va fi interesat de ideea de a se ocupa de protejarea datelor personale ale utilizatorilor noştri”, a adăugat acesta.
Vkontakte este reţeaua socială cea mai populară din Rusia, având peste 100 de milioane de utilizatori.

Snowden, erou  de joc pe smartphone!
Tânărul american a devenit eroul unui joc online şi pe smartphone, intitulat Snowden Run 3D, care poate fi descărcat gratuit pe orice telefon cu sistem de operare de tip Android sau iOS. Ca în viaţa reală, Snowden se ascunde de urmăritori. Scopul jocului este să alergi prin mai multe locaţii şi să aduni stick-uri şi laptopuri cu informaţii secrete.  Important este să nu fii surprins de camerele de supraveghere şi să eviţi întâlnirile cu agenţii CIA. În cazul în care jucătorul ajunge să fie arestat, el este trimis la închisoarea Guantanamo, iar jocul se încheie.
Snowden virtual oferă, de asemenea, opţiunea "Atacă urmăritorii cu o bombă cu hidrogen". Pentru aceasta este nevoie să utilizaţi funcţia “Sună-l pe unchiul Putin”.

×
Subiecte în articol: edward snowden Vkontakte Rusia