x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fondatorul WikiLeaks a avut doi copii cu avocata sa, când era refugiat în Ambasada Ecuadorului

Fondatorul WikiLeaks a avut doi copii cu avocata sa, când era refugiat în Ambasada Ecuadorului

13 Apr 2020   •   22:19
Fondatorul WikiLeaks a avut doi copii cu avocata sa, când era refugiat în Ambasada Ecuadorului

Julian Assange, în vârstă de 48 de ani, a avut doi copii în secret, cu o avocată a sa, pe când era refugiat în Ambasada Ecuadorului din Londra. Informaţia a fost făcută publică de avocată, într-un interviu pentru o publicaţie britanică. Fondatorul site-ului WikiLeaks şi avocata vor să se căsătorească.

Informaţia a apărut într-un interviu acordat de avocata de origine sud-africană Stella Morris pentru publicaţia britanică „Mail on Sunday”.

Cotidianul a publicat alături de interviu şi fotografii cu Assange şi cei doi băieţi ai săi, unul în vârstă de un an şi altul în vârstă de doi ani.

Morris a povestit că s-a îndrăgostit de Assange în urmă cu cinci ani şi că au de gând să se căsătorească.

Australianul a asistat la naşterea, la Londra, a celor doi copii, prin videoconferinţă, şi a putut să îl vadă pe cel mare, Gabriel, la ambasada unde era refugiat. Copiii sunt cetăţeni britanici.

Statele Unite cer extrădarea lui Assange din Marea Britanie în baza a 18 articole de acuzare, inclusiv de conspiraţie în vederea comiterii de atacuri cibernetice. Assange riscă 175 de ani de închisoare în SUA. Procurorii americani susţin că activistul a colaborat cu fostul analist militar american Chelsea Manning pentru a sustrage şi a dezvălui sute de mii de documente clasificate.

Avocata a decis să facă publică existenţa celor doi copii, Gabriel şi Max, pentru că „se teme că viaţa lui Assange este în pericol dacă va rămâne la Belmarsh", închisoarea de înaltă securitate din Londra unde se află în prezent, în contextul pandemiei de COVID-19.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Julian Assange