x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fondatorul WikiLeaks: Vom publica şi note referitoare la OZN-uri

Fondatorul WikiLeaks: Vom publica şi note referitoare la OZN-uri

04 Dec 2010   •   08:55
Fondatorul WikiLeaks: Vom publica şi note referitoare la OZN-uri
141042-t1larg.julian.assange.afp.gi.jpgJulian Assange, fondatorul WikiLeaks, a dialogat online, vineri, cu cititorii publicaţiei britanice The Guardian. 
Dialogul a abordat teme la ordinea zilei, cum este atacat de guvernul propriei ţări (Australia), sursele documentelor publicate de site-ul Wikileaks, existenţa unor documente oficiale referitoare la OZN-uri, care vor fi publicate, despre declaraţiile unor politicieni americani care îi doresc moartea şi despre problemele întâmpinate de serverele site-ul WikiLeaks.
Assange a declarat că îi este foarte dor de ţara sa, Australia. “Însă, în ultimele săptămâni prim ministrul Julia Gillard şi prim-procurorul Robert McClelland mi-au spus că nu doar îmi este imposibil să mă întorc, ba chiar colaborează cu guvernul american în atacurile lansate asupra peroanei mele şi a celor implicaţi în această poveste”, a spus Assange.
În privinţa surselor care i-au furnizat documentele oficiale publicate pe WikiLeaks, Assange a precizat că principale obiective ale organizaţiei pe care o conduce este pentru protejarea acestora, având în vedere riscurile foarte mari asumate. “Fără aceste surse, jurnaliştii nu ar mai putea face nimic. (...) Dacă este aşa cum a spus Pentagonul, că tânărul soldat Bradley Manning ar fi sursa noastră pentru dezvăluirile recente, atunci el este, fără îndoială, un erou fără egal”.
Assange: Există şi date referitoare la OZN-uri în documente pe care urmează să le publicămÎntrebat dacă nu a intrat în posesia vreunui document referitor la OZN-uri şi extratereştri, fondatorul WikiLeaks a precizat că a primit multe mail-uri în acest sens de la “oameni ciudaţi”. Însă, acestea nu au îndeplinit două puncte esenţiale necesare înaintea publicării unor astfel de documente: să nu fie scrise chiar de cei care le-au expediat şi să fie originale.
“Totuşi, trebuie să menţionez faptul că există şi date referitoare la OZN-uri în documente pe care urmează să le publicăm”, a declarat Julilan Assange.
În privinţa ameninţărilor cu moartea, făcute de unii politicieni americani, printre care şi cele ale lui Tom Flanagan, fost consilier al primului ministru canadian, Assange a spus că “ar fi corect ca domnul Flanagan şi celelalte persoane care au făcut astfel de declaraţii ar trebui să fie acuzate de instigare la omor.”
Assange a vorbit şi despre problemele site-ului WikiLeaks, care nu a mai putut fi accesat vineri, timp de şase ore, după ce EveryDNS.net a blocat accesul la domeniu din cauza numeroaselor atacuri cibernetice la adresa sa.
Fondatorul WikiLeaks a precizat că documentele deja publicate nu se vor pierde deoarece au fost criptate şi “răspândite” “la aproximativ 100.000 de oameni” din alte ţări.
“Dacă păţim ceva, părţile esenţiale vor fi publicate automat. În plus arhivele “Cable Gate” se află în posesia mai multor organizaţii mass-media. Istoria va învinge. Lumea va ajunge într-un loc mai bun. Dacă vom supravieţui depinde numai de voi”.

×
Subiecte în articol: wikileaks julian assange