x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Forum: Olimpicii romani de la Atena

Forum: Olimpicii romani de la Atena

31 Aug 2004   •   00:00

Pe forumul Jurnalului National, cititorii discuta prestatia romanilor la Olimpiada de la Atena, dar si arbitrajele.

"Magna cum laude" pentru gimnastica romaneasca!!! Au fost de-a dreptul magnifice!!! Au dominat o lume intreaga, desfiintandu-le, de asemenea, pe americance, a caror invidie n-a fost greu de observat!!! Bravo lor!!!" ;@ crisia

"Sa incercam sa fim seriosi. Unii arbitri ne-au facut mandri ca suntem romani, nu cred ca e nevoie sa mentionez, altii ne-au facut sa ne simtim vinovati pentru acelasi lucru. I-au dominat pe toti, suntem cei mai buni, acum stie toata lumea, nu numai noi. A fost o lovitura sub centura pentru ca stim noi care tari sunt avantajate. Invidie, lacrimi, s-au lasat invinse "toate", chiar daca nu "toti" gimnastii straini. Unii au meritat acele titluri olimpice, la inele de exemplu, dar, sincer, ar fi fost frumos sa fie toate ale noastre, devenim egoisti, nu-i asa? Va las in speranta ca si alti sportivi romani vor mai face ce au mai facut si la alte olimpiade, "SENZATIE si MIRACOLE"." ;@ Twetty

×
Subiecte în articol: diaspora