x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fost ministru grec, în arest preventiv

Fost ministru grec, în arest preventiv

17 Apr 2012   •   14:28

Fostul ministru grec al Apararii, Akis Tzohatzopoulos, acuzat de spalare de bani si acte de coruptie, a fost plasat in arest preventiv la Atena, anunta AFP. Arestat in urma cu o saptamana la domiciliul sau din Atena, fostul ministru socialist Akis Tzohatzopoulos, 72 de ani, a fost mutat in penitenciarul Korydallos,dupa petrecerea Pastelui in sediul Securitatii generale din Atena. Decizia a fost luata de un judecator special de instructie, cu argumentul ca "suspectul ar putea comite noi delicte". Fostul ministru este suspectat ca a omis sa declare in vila din zona Acropole, desi avocatii sai sustin ca faptele sunt oricum prescrise. Pentru delictul de spalare de bani, el risca intre 20 si 25 de ani de inchisoare. (M.C)

×