x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fost şef al serviciilor de informaţii ucrainene: Rusia nu este pregătită de război!

Fost şef al serviciilor de informaţii ucrainene: Rusia nu este pregătită de război!

13 Mar 2014   •   11:39
Fost şef al serviciilor de informaţii ucrainene: Rusia nu este pregătită de război!

Rusia nu va recurge la ostilităţi militare pe scară largă, deoarece acest lucru este foarte periculos nu numai pentru Ucraina sau Rusia, ci pentru întreaga lume, a declarat fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe al Ucrainei generalul de armată Nikolai Malomuj, unul din fondatorii forumului "Strategia securităţii naţionale a Ucrainei", relatează agenţia de presă ucraineană Unian, citată de Agerpres.

"Avem o imagine de profunzime a situaţiei, inclusiv despre intenţiile strategice ale Rusiei. Am examinat toate aspectele. Se va încumeta oare Rusia să utilizeze forţa militară? Potrivit informaţiilor noastre, Rusia nu este pregătită în acest moment să o facă. Ea escaladează doar situaţia, o trecere la un război pe scară largă ar însemna o ameninţare nu doar pentru Ucraina şi Rusia, ci şi pentru lumea întreagă", a declarat generalul Nikolai Malomuj, într-o intervenţie miercuri seara la postul de televiziune Espreso TV.

Mass-media de la Kiev scrie că Rusia ar pregăti o invazie de anvergură pe teritoriul Ucrainei.

Astfel, actualul secretar al Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare din Ucraina, Andrii Parubii (fost parlamentar din partea Batkivşcina/Patria), a declarat miercuri că trupele ruse mobilizate la frontiera cu Ucraina sunt în stare de pregătire de luptă. Despre o posibilă ofensivă terestră pe teritoriul întregii Ucraine scrie pe contul său de Facebook amiralul (r) Igor Kabanenko, fost adjunct al şefului Statului Major al armatei ucrainene. În opinia acestuia din urmă, exerciţiile începute marţi de trupele aeropurtate ruse, sub comanda generalului Vladimir Şamanov, ar fi un indiciu în acest sens. Mai ales că la aceste aplicaţii este mobilizată şi aviaţia strategică. Mai mult, el mai spune că militarii ruşi ar fi o nouă grupare de apărare antiaeriană în contextul evenimentelor din Ucraina.

×