x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sinucidere sau crimă? Fostă jurnalistă BBC, găsită spânzurată într-o toaletă a aeroportului din Istanbul

Sinucidere sau crimă? Fostă jurnalistă BBC, găsită spânzurată într-o toaletă a aeroportului din Istanbul

19 Oct 2015   •   17:01
Sinucidere sau crimă? Fostă jurnalistă BBC, găsită spânzurată într-o toaletă a aeroportului din Istanbul

Jacky Sutton, 50, fostă jurnalistă BBC, a fost găsită spânzurată într-o toaletă din aeroportul din Istanbul. Conform autorităților, femeia zburase din Londra, iar destinația finală era Erbil, Irak.

Fosta ziaristă s-a supărat când a pierdut zborul și i s-a spus să își cumpere un alt bilet și s-ar fi sinucis, scrie presa locală din Turcia.

Prietenii și colegii susțin că ipoteza nici nu poate fi luată în considerare și că, de fapt, ar fi fost ucisă. Femeia ocupa funcția de director la Institutul de Raportare pentru Război și Pace din Irak.

Dispariția ei tulburătoare vine la cinci luni după ce predecesorul ei a fost omorât într-un atentat din Bagdad, scrie www.dailymail.co.uk.

Unul din numeroșii jurnaliști care au avut ocazia să lucreze cu ea susține că Jacky, așa cum o numeau apropiații, era o profesionistă în adevăratul sens al cuvântului, o femeie matură care nu ar fi putut comite un asemenea act.

De asemenea, nici ipoteza autoritatilor potrivit cărora aceasta s-a îngrijorat că a pierdut un zbor către Irak şi nu avea suficienţi bani să cumpere un nou bilet de avion nu este tocmai plauzibilă pentru că nu i se mai întâmplase niciodată, conform relatărilor prietenilor. 

×