x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fosta președintă chiliană , șefa Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului

Fosta președintă chiliană , șefa Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului

de Dan Constantin    |    10 Aug 2018   •   16:35
Fosta președintă chiliană , șefa Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului

Socialista Michelle Bachelet , fosta președinte a statului Chile, a fost numită în fruntea Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului.Decizia secretarului general ONU de a nu reînnoi mandatul lui Zeid Hussein, un critic vehement al lui Donald Trump,este de natură să tempereze relația tensionată a Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului cu Statele Unite.

Michelle Bachelet, medic pediatru, 66 de ani, a obținut două madate ca șef al statului în Chile( 2006-2010, 2014-2018).Tatăl ei a fost general de aviație și a fost numit de președintele Salvador Allende ca atașat militar în Statele Unite.După lovitura militară din 1973 care l-a răsturnat pe Allende, regimul Pinochet a instaurat o represiune sângeroasă în Chile. Generalul Bachelot  a fost arestat, supus torturii a murit în detenție.Michelle, studentă în medicină la Santiago de Chile și mama acesteia au fost arestate și au reușit să plece în exil după câteva luni în Australia și apoi în Republica Democrată Germană.Multe țări, printre care și România, au primit refugiați chilieni. În București eu au fost plasați în câteva blocuri din complexul studențesc Regie. Michelle Bachelet primește aprobarea să se întoarcă în Chile în  anii 80 , unde își continuă studiile iar după revenirea la democrație intră în politică. Este numită ministru al Sănătății și apoi, în 2002 ministru al Apărării. În 2006 și 2014 obține victoria în alegerile prezidențiale. În  2014, a doua funcție în stat, președinția Senatului, revine renumitei scriitoare Isabel Allende, fiica fostului președinte asasinat de puciști.

×