x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Foşti agenţi FBI afirmă că fostul director afectează reputaţia agenţiei

Foşti agenţi FBI afirmă că fostul director afectează reputaţia agenţiei

17 Apr 2018   •   17:18
Foşti agenţi FBI afirmă că fostul director afectează reputaţia agenţiei

Foşti agenţi FBI l-au acuzat pe James Comey că afectează reputaţia agenţiei şi că “joacă un joc periculos” cu anchetatorii ruşi prin continuarea ofensivei prin intermediul unei cărţi şi a interviurilor din presă, scrie The Guardian.

Cei care l-au acuzat pe Comey au afirmat, de asemenea, că mai mulţi agenţi care lucrează în prezent pentru FBI se simt inconfrotabil când vine vorba de Comey, fostul lor director, pentru faptul că se află într-un război al cuvintelor cu preşedintele Donald Trump, care l-a concediat anul trecut.

Cartea lui Comey, “A Higher Loyalty: Truth Lies, and Leadership”, a fost publicată marţi. Într-un interviu acordat celor de la ABC, duminică, fostul director FBI a afirmat că Donald Trump este “inapt moral” pentru a fi preşedinte.

“Este lipsit de gust, în cel mai bun caz. Este o totală lipsă de deminitate. El, cât şi un număr de alţi angajaţi FBI care au lucrat direct pentru el, au afectat agenţia”, a spus directoarea executivă a Societăţii Foştilor Agenţi Speciali a FBI, Nancy Savage, referindu-se la cartea şi la interviurile lui Comey.

Savage, care a fost agent special timp de 30 de ani, cât şi preşedinte a asociaţiei pentru agenţi speciali a FBI, înainte să se pensioneze în 2011, a spus pentru The Guardian că este inadecvat să existe discuţii ale lui Comey despre probleme legate de preşedinte, probleme care se află sub investigaţie în prezent.

 

 

×