x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostul Front Național din Parlamentul European are de dat înapoi jumătate de milion de euro

Fostul Front Național din Parlamentul European are de dat înapoi jumătate de milion de euro

02 Iul 2018   •   21:40
Fostul Front Național din Parlamentul European are de dat înapoi jumătate de milion de euro

Parlamentul European urma să ceară luni grupului deputaţilor Adunării Naţionale (fostul Front Naţional, de extrema dreaptă) rambursarea a peste 500.000 de euro cheltuieli nejustificate, precum sticle de şampanie şi dineuri luxoase, informează AFP, citând surse parlamentare. 

Decizia urma să fie oficializată în cursul unei reuniuni luni seara de către Biroul Parlamentului European, un organism de conducere a instituţie însărcinat în special să valideze conturile diferitelor grupuri politice. 

Un audit efectuat asupra cheltuielilor de funcţionare în 2016 a grupului Europa Naţiunilor şi a Libertăţii (ENL) a relevat cheltuieli de 477.780 euro considerate neeligibile, adică lipsite de justificări adecvate pentru că "încălcau principiul bunei gestionări financiare" sau "regulile relative pieţelor publice". Pentru anul 2017 au fost relevate de asemenea cheltuieli neeligibile de 66.427 de euro. 

Printre cheltuielile menţionate în raportul de audit pe 2016 figurează 100 de cadouri de Crăciun de peste 100 de euro şi circa 230 de sticle de şampanie, dintre care şase de peste 81 de euro, şi o masă de Crăciun pentru 140 de persoane cu o factură de peste 13.500 de euro. Tot acolo se află menţionat un prânz cu "industriaşi" la restaurantul parizian L'Ambroisie, cu 449 de euro de persoană şi un altul organizat din motive de "diplomaţie" la restaurantul Ledoyen în apropiere de Champs-Elysees pentru două persoane, de câte 401 euro de persoană. 

Publicaţia satirică Le Canard Enchaine afirmase că acest ultim prânz îi reunise pe liderul italian al Ligii (extrema dreaptă), în prezent ministru de interne Matteo Salvini, şi pe Marine Le Pen, lidera Adunării Naţionale, ceea ce aceasta a dezminţit. În afară de europarlamentarii Adunării Naţionale, care compun aproape jumătate, grupul ENL reuneşte de asemenea membri ai altor formaţiuni europene de extrema dreaptă - FPO austriac, ai Ligii italiene şi ai Partidului pentru Libertate (PVV) olandez. 

Cea mai mare parte a cheltuielilor nejustificate reproşate grupului au fost făcute de eurodeputaţi francezi din cadrul Adunării Naţionale. La sfârşitul lunii mai, Biroul Parlamentului European, compus în special din preşedintele său, italianul Antonio Tajani, şi cei 14 vicepreşedinţi, lăsase grupului ENL o ultimă şansă pentru a-şi justifica cheltuielile. AGERPRES

×