x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostul preşedinte al Nissan, Carlos Ghosn, a fost eliberat pe cauţiune

Fostul preşedinte al Nissan, Carlos Ghosn, a fost eliberat pe cauţiune

06 Mar 2019   •   11:25
Fostul preşedinte al Nissan, Carlos Ghosn, a fost eliberat pe cauţiune

Fostul preşedinte al Nissan Carlos Ghosn, acuzat de încălcare a legislaţiei financiare şi abuz de încredere, a fost eliberat miercuri din închisoare, după ce a depus cauţiunea în valoare de un miliard de yeni (nouă milioane de dolari), transmit BBC, Reuters şi Kyodo.
Tribunalul din Tokyo a respins apelul procurorilor împotriva deciziei de eliberare a lui Ghosn, care a stat 108 zile în închisoare.
Când a ieşit din centrul de detenţie din Tokyo, el purta uniformă, ochelari, avea o mască pe faţă, iar pe cap o şapcă albastră. A urcat într-un vehicul mini, care nu a fost identificat de jurnaliştii prezenţi. Postul nipon de televiziune NHK a prezentat imagini aeriene cu plecarea maşinii.
Centrul de detenţie din Tokyo a fost survolat de elicoptere ale presei. Sute de jurnalişti, fotoreporteri şi cameramani erau în afara clădirii, mulţi venind încă din cursul nopţii pentru a relata despre eliberarea din închisoare a lui Ghosn.
Avocaţii au dat asigurări că fostul preşedinte al Nissan, Renault şi Mitsubishi va rămâne în Tokyo, îşi va preda paşaportul şi va fi de acord cu o supraveghere extinsă.
La intrările şi la ieşirile din reşedinţa sa vor fi camere de luat vederi, iar Ghosn nu-şi va putea folosi telefonul mobil, nu va putea accesa internetul, nu va putea trimite sau primi SMS-uri. Nu are voie să comunice cu părţile implicate în proces şi nu poate avea acces la computer decât din biroul avocatului său. Dar Ghosn va putea lua parte la reuniunile board-ului Nissan, unde a rămas director, dacă tribunalul aprobă solicitarea.
În 8 aprilie este programată o adunare extraordinară a acţionarilor Nissan care l-ar putea exclude pe Ghosn din board-ul companiei, iar preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, ar putea fi numit în locul său.
În 19 noiembrie, Carlos Ghosn, în vârstă de 64 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că ar fi omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro/44 de miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 - 2015. Dacă va fi găsit vinovat de toate acuzaţiile, Ghosn ar putea fi sta în închisoare până la 15 ani. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: carlos ghosn