x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostului preşedinte egiptean, Hosni Mubarak, i s-a oprit inima de două ori, astăzi

Fostului preşedinte egiptean, Hosni Mubarak, i s-a oprit inima de două ori, astăzi

11 Iun 2012   •   13:57
Fostului preşedinte egiptean, Hosni Mubarak, i s-a oprit inima de două ori, astăzi

UPDATE, 17.10 "Mubarak a intrat in coma totala. Cererea celor doi fii ai sai sa fie lasati sa stea alaturi de tatal lor a fost aprobata de conducerea inchisorii. Sanatatea acestuia s-a deteriorat dupa pronuntarea sentintei, i-a crescut mult tensiunea, are probleme sa respire iar bataile inimii sunt neregulate" a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului de Interne egiptean, citat de CNN.

Fostul presedinte egiptean Hosni Mounarak a suferit doua infarcte in cursul zilei, a declarat o sursa medicala agentiei AFP.

"Inima s-a oprit de doua ori iar medicii au fost nevoiti sa foloseasca defribrilatorul. Este cand constient cand nu si refuza sa se hraneasca" a indicat sursa care a preferat anonimatul.

In cursul diminetii o sursa din ministerul de Interne egiptean a spus ca "starea lui Moubarak este critica dar stabila".

Autoritatile studiaza posibilitatea transferarii detinutului intr-o inchisoare din Cairo.

Sanatatea fostului presedinte s-a deteriorat brusc dupa ce a fost adus in inchisoarea Tora unde urmeaza sa isi ispaseasca pedeapsa. Surse din interiorul inchisorii au declarat ca Moubarak sufera o depresie severa, are dificultati cu respiratia si are hipertensiune arteriala.

Moubarak a fost condamnat la inchisoare pe viata pentru reprimarea sangeroasa a revoltelor din 2011, cand au fost omorati 850 de oameni.

Familia acestuia a cerut autoritatilor transferarea sa intr-un spital inca dinaintea pronuntarii sentintei.

×