x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Francul elveţian a scăzut sub pragul apărat odată de Banca Naţională

Francul elveţian a scăzut sub pragul apărat odată de Banca Naţională

19 Apr 2018   •   21:09
Francul elveţian a scăzut sub pragul apărat odată de Banca Naţională

Francul elveţian s-a depreciat joi depăşind pragul de 1,20 franci pentru un euro, pentru prima dată după luna ianuarie 2015 când Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a eliminat acest prag de referinţă, transmite Reuters. 

Moneda elveţiană, care s-a depreciat constant în raport cu moneda euro în ultimii trei ani, a coborât joi până la 1,20025 franci pentru un euro. Acesta este cel mai scăzut nivel înregistrat de franc după luna ianuarie 2015 când Banca Naţională a Elveţiei a şocat pieţele cu decizia sa de a renunţa să mai apere pragul de 1,2 franci pentru un euro. 

Deprecierea francului este o veste bună pentru factorii de decizie de la Banca Naţională a Elveţiei, care în ultimul deceniu s-au luptat să ţină sub control un curs de schimb supraevaluat. 

Investitorii mizează pe faptul că Banca Naţională a Elveţiei va menţine nemodificată politica sa monetară ultra-relaxată, chiar dacă Banca Centrală Europeană se pregăteşte să înăsprească politica sa monetară. La începutul lunii aprilie, preşedintele SNB, Thomas Jordan declara că pieţele financiare sunt în continuare fragile iar Banca Naţională a Elveţiei nu vrea să provoace o apreciere a francului prin modificarea politicii monetare. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cursul francului elvetian