x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franţa: Autorităţile au evacuat o tabără de migranţi de lângă Dunkerque

Franţa: Autorităţile au evacuat o tabără de migranţi de lângă Dunkerque

06 Sep 2018   •   17:21
Franţa: Autorităţile au evacuat o tabără de migranţi de lângă Dunkerque

Autorităţile franceze au procedat joi la evacuarea a sute de migranţi dintr-o tabără improvizată din zona Grande-Synthe, lângă Dunkerque, a declarat ministrul de interne Gerard Collomb, transmite dpa. 

Într-un interviu pentru postul de radio RMC, ministrul a precizat că o aşezare de migranţi 'prindea contur' în zonă. 'Nu vrem ca acest lucru să se întâmple, pentru ca regiunea să-şi poată reveni şi să se dezvolte economic', a menţionat el. 

Conform unei purtătoare de cuvânt a autorităţilor locale, 434 de migranţi fuseseră evacuaţi până la începutul după-amiezii. 

Aceştia sunt duşi la adăposturi, unde le va fi examinat statutul legal. 

Operaţiunea, la care au luat parte în jur de 200 de poliţişti, nu s-a soldat cu incidente, a precizat sursa citată. 

La sfârşitul lui 2016, autorităţile au dezafectat aşa-numita 'junglă' din zona oraşului-port Calais , unde se estima că trăiau aproximativ 6.000 de migranţi, aşteptând o ocazie de a traversa ilegal în Marea Britanie. 

Poliţia a încercat ulterior să stopeze orice tentativă de reinstalare a unor tabere în zonă. 

Asociaţii de apărare a drepturilor omului i-au acuzat pe poliţişti de hărţuirea migranţilor, folosire excesivă a forţei şi distrugerea bunurilor acestora, mai ales a sacilor de dormit. 

Un raport oficial de anul trecut aprecia că unele acuzaţii sunt 'plauzibile'.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: migranti franta dunkerque