x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franţa, tot mai criticată din cauza evacuării romilor

Franţa, tot mai criticată din cauza evacuării romilor

de Aniela Nine    |    16 Aug 2010   •   00:00

Politicienii români cer discuţii oficiale cu francezii.



Franţa este criticată tot mai mult la ni­vel internaţional din cauza măsurilor de evacuare a taberelor ilegale de romi proveniţi în principal din România şi Bulgaria, comentează Deutsche Welle în pagina electroni­că. Aceste măsuri, susţinute de pre­şe­dintele Franţei, Nicolas Sarkozy, au atras critici ferme din partea Na­ţiu­ni­lor Unite şi a Consiliului Europei, dar şi din partea Ligii franceze a Drep­turilor Omului, al cărei vice­pre­şe­din­te, Malik Salemkour, a apreciat că în ţară există o problemă de "ra­sism instituţionalizat", scrie DW.

Comitetul ONU pentru Elimi­narea Discriminării Rasiale investighează, de asemenea, modul în care sunt tratate comunităţile rome. Un mem­bru al comitetului a apreciat că mă­surile luate în Franţa amintesc de Gu­vernul de la Vichy, care a cola­borat cu ocupanţii nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial. Pe de altă parte, ambasadorul francez la ONU, Jacques Pellet, a respins acuzaţiile potrivit cărora Guvernul de la Paris ar adopta o abordare rasistă faţă de romi. Potrivit acestuia, "situaţia financiară extrem de precară" a minorităţii rome ca şi origi­nile sale din afara Franţei "îngreu­nează integrarea" acesteia.

După aproape două săptămâni de când a izbucnit scandalul expul­ză­rii romilor din Franţa, politicienii români solicită discutarea subiectului cu autorităţile franceze, dar şi cu oficialii Comisiei Europene. Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a criticat "psihoza rasistă" din Franţa şi a cerut ca   "familia europeană" să adopte o poziţie clară şi tranşantă cu privire la această situaţie. "Cerem autorităţilor române să declanşeze discuţii serioase cu auto­rităţile fran­ce­ze, dar şi cu Co­mi­sia Europeană pe tema expulzării romilor din Fran­ţa. Tre­buie stabilit, împreună cu par­te­nerii noştri fran­cezi, cadrul exact al acestor de­mer­suri. Este inacceptabilă asumarea ta­cită a faptului că mii de oameni sunt supuşi încălcării drepturilor lor fundamentale. Suntem împotriva unei psihoze rasiste, care poate fi un precedent periculos", a spus Diaconescu.

×
Subiecte în articol: externe