x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe FRANȚA: Vestele galbene vor fi potolite cu starea de urgentă?

FRANȚA: Vestele galbene vor fi potolite cu starea de urgentă?

de Dan Constantin    |    02 Dec 2018   •   16:41
FRANȚA: Vestele galbene vor fi potolite cu starea de urgentă?

Duminică la ora 12.30 a început o reuniune a guvernului după incidentele grave produse sâmbătă la Paris. Președintele Macron, revenit de la reuniunea G-20 a inspectat zona Arcului de Triumf,monument vandalizat de protestatari. Potrivit unor declarații preluate de media franceză , printre soluțiile de restabilire a calmului este luată în calcul și instaurarea stării de urgență.

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, critică lipsa de colaborare a Ministerului de Interne cu autoritățile locale în problemele de securitate a cetățenilor și adaugă necesitatea unor reforme sociale.Lideri ai opoziției au cerut demisia ministrului de interne. Sloganul manifestanților asumat de mișcarea vestelor galbene este „MACRON, DEMISSION!”.  Marți , ministrul de interne este convocat la audieri în Senat.

×
Subiecte în articol: vestele galbene