Freedom Walk - marsul libertatii

Regretatul artist Red Skelton a lasat o vorba inteleapta americanilor: "Iubeste-ti dusmanul, pentru ca, pana la urma, tu ti l-ai facut". Si i-au urmat sfatul, cu o singura exceptie: teroristii atentatului de la 11 septembrie.

Regretatul artist Red Skelton a lasat o vorba inteleapta americanilor: "Iubeste-ti dusmanul pentru ca, pana la urma, tu ti l-ai facut". Si i-au urmat sfatul, cu o singura exceptie: teroristii atentatului de la 11 septembrie.

La 9 august 2005, Departamentul Apararii al Statelor Unite anunta o modalitate inedita si, in acelasi timp, periculoasa de a comemora victimele atentatelor teroriste din 11 septembrie: "America Supports You Freedom Walk". Un eveniment care ofera cetatenilor americani posibilitatea de a comemora victimele atentatelor de la 11 septembrie. Victime ale atentatului asupra Pentagonului, Turnurilor Gemene si cele din avionul prabusit pe o campie din Pennsylvania. Pe de alta parte, Donald Rumsfeld, secretarul american al Apararii, si-a mai exprimat dorinta ca evenimentul sa ofere suport moral militarilor americani, veteranilor si sa evidentieze valoarea libertatii americane. Freedom Walk primeste startul la cladirea Pentagonului si urmeaza o ruta de aproximativ 2,5 kilometri pana in Piata nationala, intre Lincoln Memorial si Washington Memorial.

OFICIAL. Seful Pentagonului, Donald Rumsfeld (foto stanga jos), nu putea lipsi de la mars

SECURITATE DRACONICA. Anuntat cu mai bine de o luna inainte, evenimentul s-a dorit a fi foarte meticulos organizat, iar securitatea la cote maxime. Astfel, organizatorii au cerut initial ca participantii sa prezinte aproape toate datele personale in momentul inscrierii pe liste: nume, prenume, data nasterii, domiciliul, adresa de e-mail, numar de telefon, probabil si numarul la pantofi. Motivul ar fi fost exigenta securitatii, care nu si-ar fi permis sa primeasca o lovitura chiar in ziua in care americanii isi plang eroii. Protestatarii au sarit ca bombardati: "Este o incalcare a drepturilor si libertatii omului". S-a mai speculat cum ca Departamentul Apararii ar fi urmarit in acest fel sa formeze o baza de date prin care sa recruteze personal pentru Armata. Acesta este un singur exemplu, lista continua cu cele mai exagerate inchipuiri. Ce este mai interesant, ca organizatorii au renuntat la aceste criterii, dand ascultare vocii Americii. Inscrierea, astfel, s-a putut face doar pe baza unui act emis de unul din statele americane sau, in cazul turistilor, a pasaportului.

O ZI SUPERBA. De la evenimentul nefericit, 11 septembrie, securitatea Pentagonului a interzis fotografierea in zona cladirii militare. Daca erai prins ca fotografiezi Pentagonul, chiar si de la distanta considerabila, politistii aveau grija sa te urmareasca si sa-ti ceara sa stergi totul sau sa-ti confiste filmul din aparat. Motivul invocat era acela de a proteja cladirea de eventuali teroristi care ar dori sa afle detalii pentru a ataca mai usor. La 11 septembrie 2005, cladirea Pentagonului a fost startul pentru Freedom Walk, marsul libertatii. Si a fost linistit, fericit.

DUMINICA. Aceeasi dimineata descrisa in toate cartile ce s-au scris despre atacul terorist de la 11 septembrie. O dimineata cum nu se poate mai frumoasa si sigura pentru o calatorie cu avionul. O dimineata in care George W. Bush se pregatea pentru alergarea de sanatate. In 2001. In 2005, 11 septembrie, George Bush se pregateste, ca in fiecare dimineata, pentru alergarea dupa teroristi. Asa au fost numiti cei care au atacat doua simboluri ale Americii la 11 septembrie. Teroristi.

PATRIOTI. Toti americanii prezenti la demonstratie au intonat imnul national

MULTIMEA. Curtea Pentagonului este plina de americani. Mici, mari, mijlocii, colorati, veseli, ganditori. Ca furnicile, de colo, colo, de parca s-ar pregati de sarbatoare, de hram bisericesc. Imbracati cu aceleasi tricouri aniversare si cu rucsacurile pline de steaguri. Steagul Statelor Unite ale Americii, desigur. Copiii par cei mai animati, parintii - stresati ca trebuie sa-i tina sub paza vreme de ceva ceasuri, sub un soare dogoritor si o atmosfera cum nu se poate mai umeda. Securitatea este cu ochii pe toata lumea, insa baietii in negru iti zambesc de data aceasta. Sigur, zambesc si cand te cauta in poseta si gasesc cateva lucruri de uz feminin, dar asta e alta poveste despre barbatii americani.

Multimea imprastiata peste tot. Singura ordine pare sa fie la usile toaletelor ecologice, cea mai importanta nevoie pe moment in acea dimineata.

TRISTETE. 11 septembrie 2005. Patru ani. Tristetea s-a mai spalat de pe fetele lor, iar umerii par sa care mai putine poveri. In afara de familiile foarte numeroa-se, cu cate patru-cinci copii zbenguiti care incotro, de nu-ti puteai concentra ochii pe cate unul. Americanii au iesit, cu totii, inclusiv caini si pisici, la Freedom Walk.

Duminica, 11 septembrie 2005. Zi de duminica. Americanii abia ca ies din casa in ziua lor de leneveala. In zi de duminica, strazile Statelor Unite, strazile Washingtonului sunt pustii. Nici macar turistii nu viziteaza duminica. Aceasta duminica este speciala. Nu au spus-o altii.

PRESA, ASCUNSA. Am fost sfatuiti sa nu purtam insignele mass-media pentru ca s-ar putea sa ne asalteze oamenii. O scena mare pregatita in jurul multimii de la Pentagon. O jumatate de ora inainte de start. Adica ora 10:00 dimineata. De pe locul amenajat jurnalistilor, un reporter de la o televiziune araba transmite live, foarte animat. Se bucura de libertatea americana. Cochet, isi aranjeaza nodul cravatei din cand in cand si se uita in jur. Langa el, jurnalisti de la Post si Times. Ca ai nostri, imbracati ca si cum ar pleca la razboi, ponositi, plictisiti. Stau cu obiectivul pe cate un copil. In speranta sa prinda o imagine de suflet. Si, slava Domnului, copii erau la tot pasul. Fiecare adult cu cate cel putin doi copii.

Un adjunct al Apararii, England, vorbeste multimii la microfon. Inca 20 de minute pana la startul Freedom Walk. Multimea suspina. "Un reporter a intrebat o fetita ce inseamna patriotism. Sa ai grija de America, i-a raspuns", adreseaza oficialul cuvantul de debut. Spre fericirea noastra si a tuturor, discursurile oficialilor americani sunt mult mai scurte si mai concentrate decat ale celor romani. Dupa doar cateva minute, s-a dat tonul imnului Statelor Unite ale Americii. God Bless America pe buzele tuturor. Inclusiv ale celor din mass-media. Inclusiv copii. Un sentiment de invidie naste in sufletul meu. Dar si de admiratie, secreta. Trebuia sa fiu cat mai obiectiva.

RECULEGEREA. Urmeaza un moment de reculegere, de un minut. Liniste. Liniste, incat se auzea clar cursul raului Potomac, aflat la o mila distanta. Toate capetele plecate spre pamant. "I love America", se aude. Un glas subtire, gingas, de baietel, rasuna in mijlocul multimii mute. Cine ar fi putut sa regizeze asa ceva? Cine ar fi putut sa spuna ca este fals? Cu toata obiectivitatea mea, recunosc ca acea afirmatie inocenta a copilului venea din sufletul lui.

De cealalta parte a Pentagonului, oamenii se randuiau pentru a vedea locul in care cladirea a fost daramata de avionul condus de teroristi. Izbita chiar in mijlocul ei. Astazi, dupa exact patru ani de la incident, nu se mai cunoaste aproape nimic. O piatra la baza cladirii, o piatra neagra. Are insemnata ziua de 11 septembrie 2001. Este singurul semn vizibil al atentatului. In afara de durerea din sufletele rudelor victimelor atentatului. In fata, la cateva zeci de metri, un teren viran incercuit cu banda galbena. Acolo avionul a atins cu burta pamantul, inainte de a izbi cladirea. Acolo se va construi Pentagonul memorial.

PROTESTUL. In final, dupa marsul tacut, ajungem la destinatie. Parcul National. Clint Black, renumitul cantaret de country, intampina multimea. Anunta ca va canta doar versuri dedicate patriotismului si eroilor. Un cantaret iubit deopotriva de oficialitati si de simpli cetateni.

Intr-un colt, stingherit si chinuit de soare, un grup de protestatari. La trecerea lui Rumsfeld prin zona, vocile li se aprind. Striga despre faptul ca Dumnezeu a pedepsit America. Si Dumnezeu uraste America. Pentru ca America protejeaza homosexualii. Sunt aceiasi protestatari ai unui grup religios care se afiseaza la toate manifestarile oficiale.

Responsabilitati uriase au fost asumate de dragul libertatii. De dragul de a demonstra lumii ca libertatea americana este puterea suprema. Si ar putea fi. Dupa felul in care isi iubesc tara, da. "Este primul mars al libertatii, la nivel national, si sper sa nu fie ultimul", spune Rumsfeld de pe scena Parcului National.

RESEMNARE. In stanga scenei, cateva randuri de scaune sunt ocupate de rudele celor 184 de victime. Tacute. Mass-media nu au voie sa vorbeasca cu ei. Le este respectata durerea. Care, dupa patru ani, s-ar fi transformat in resemnare. Si sacrificiu. Satisfactia lor venea din randurile multimii imense. Ale celor care s-au trezit in zi de duminica dimineata si au marsaluit cateva mile pentru libertatea natiunii. Pentru comemorarea eroilor. Peste cateva luni, aceste rude vor sta pe bancutele memorialului de la Pentagon. Ce vor fi gandit atunci, putini vor sti. Aceia care i-au pierdut pe cei iubiti aproape fara explicatie. Aceia care au devenit eroi in timp ce se gandeau la datoriile lor. La familie, la tara. La cea mai libera natie de pe pamant. Americanii din Statele Unite. Nu am vazut o singura familie, o singura ruda, o sotie sau un fiu al vreunei victime care sa acuze. Libertatea lor are un pret. Cineva trebuie sa-l plateasca.

PATRIOTISM. Nimeni nu a scos cu forta din case zecile de mii de americani. Multi au venit doar pentru marsul libertatii. Altii au venit pentru a-l vedea pe Clint Black. Toti au venit pentru ca sunt liberi sa aleaga. Au ales si vor alege libertatea. Aceeasi libertate pe care o au si protestatarii. Putini, cati au fost, dar s-au bucurat de libertatea de a-si exprima opinia. Si cu speranta de a se vedea pe CNN sau ABC.

Cu toata obiectivitatea mea, am devenit geloasa pe spiritul american. Romania mea a luptat si s-a sacrificat pentru libertate in 1989. A gustat-o. Cati mai lupta pentru ea astazi?, ma intreb.

EVALUARE
"Desigur, organizarea a lasat de dorit. De la securitatea exacerbata in anumite puncte de interes pana la aproape indiferenta. Mai au de invatat. Un simplu observator ar fi putut spune ca, in felul in care a fost organizat, evenimentul putea avea parte de evenimente neplacute" - Jurnalist

AMINTIRI
"Ultima data cand am trecut podul peste Potomac a fost la moartea presedintelui J.F. Kennedy. Am fost trist. Acum, alaturi de voi, am trecut raul mai greu, dar fericit. Va multumesc pentru sustinere. God Bless America! God Bless you all!" - Donald Rumsfeld

MULTIME

Pe podul ce trece peste Potomac, o caravana de masini blindate se misca incet. Trebuie sa fie o personalitate, spuneau americanii. Putin mai in fata, multimea adunata in jurul unui om. Donald Rumsfeld, secretarul Apararii. Tipete de bucurie, aclamatii, zambete pe fetele tuturor. Toti incercau sa dea mana cu Apararea americanilor. Te-ai fi gandit ca-l huiduie, ca-l apostrofeaza, ca-l acuza. Nu. "We love you. We support you!" Securitatea secretarului nu mai facea fata si au inceput sa strige disperati: "Nu vom reusi sa-l scoatem de pe pod in halul acesta. Trebuie sa facem ceva", striga in agonie capitanul femeie al secretarului. Rumsfeld se fotografiaza cu multimea, saruta copiii. Multi. Zeci de mii. Mai bine de 30.000. Un lung sir al tricourilor albe inscriptionate cu Freedom Walk. Stegulete americane si liniste de dormitor. In aer, avioanele ce decolau de pe Reagan National Airport. Calatori in ziua de 11 septembrie. Libertatea lor era inscriptionata in randurile multimii de tricouri albe. Te intrebi ce sentimente ii incearca pe cei din avioane. De frica? De incredere?