x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Funeralii de stat în Coreea de Nord: Cortegiul cu sicriul lui Kim Jong-Il, pe străzile înzăpezite ale Phenianului

Funeralii de stat în Coreea de Nord: Cortegiul cu sicriul lui Kim Jong-Il, pe străzile înzăpezite ale Phenianului

28 Dec 2011   •   08:18
Funeralii de stat în Coreea de Nord: Cortegiul cu sicriul lui Kim Jong-Il, pe străzile înzăpezite ale Phenianului

Funeraliile liderului nord-coreean Kim Jong-Il au inceput miercuri cu o intarziere de patru ore, relateaza agentiile internationale de presa. Noul lider al Coreii de Nord, Kim Jong-Un, s-a apropiat, cu capul descoperit, de catafalcul cu sicriul tatalui sau, Kim Jong-Il, in piata centrala din Phenian, care poarta numele bunicului acestuia, Kim Ir Sen, si s-a postat in dreapta catafalcului care a trecut pe strazile capitalei nord-coreene, in cadrul unor funeralii de stat, potrivit Reuters.

Imaginile cu cortegiul funerar in piata acoperita cu zapada au fost difuzate miercuri dimineata de televiziunea de stat nord-coreeana, care a transmis un reportaj despre ceremonia funerara in memoria presedintelui nord-coreean decedat la 17 decembrie.
Camera operatorului a insistat nu doar asupra catafalcului cu sicriul lui Kim Jong-Il, ci si asupra trupelor armatei nord-coreene aranjate in dispozitiv, reprezentand toate genurile de arme.
In debutul ceremoniei, in piata si-a facut intrarea o limuzina neagra cu un portret urias infatisandu-l pe defunctul lider nord-coreean, urmata de o alta, transportand o coroana gigantica si catafalcul, pe care a fost depus sicriul cu trupul neinsufletit al lui Kim Jong-Il. La intrarea cortegiului in piata, toti militarii si-au plecat capetele, iar din multimea de oameni s-au auzit bocete si tipete de durere.
Fiul cel mic al liderului nord-coreean, Kim Jong-Un, a salutat trupele in dispozitiv, in urma sa fiind vazut vicepresedintele Comisiei de stat pentru aparare, Jang Song-thaek.
De asemenea, catafalcul este insotit de un grup de militari, cu pusti automate in maini, care paseau in pasul conform acestei ceremonii.
Dupa ce a facut un rond al pietei, fara sa se opreasca in fata multimii indoliate, cortegiul a inaintat pe strazile Phenianului, acoperite de zapada, pana la mausoleul Kumsusan, unde trupul imbalsamat al defunctului lider nord-coreean va fi expus intr-un sicriu de sticla, alaturi de cel al tatalui sau Kim Ir Sen.
Potrivit agentiei Yonhap, de imbalsamarea cadavrului s-a ocupat un grup de experti rusi condusi de Vladislav Kozeltev, de la Centrul de tehnologii biomedicinale din Moscova, care se ocupa si de intretinerea mausoleului lui Lenin. Alaturi de sicriul cu trupul imbalsamat al lui Kim Jong-Il vor fi expuse de asemenea masina indragita a acestuia, legendarul vagon blindat, mai multe piese vestimentare si biroul sau de lucru (Agerpres).

×