x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gaddafi ia legătura telefonic cu poporul şi se compară cu regina Angliei

Gaddafi ia legătura telefonic cu poporul şi se compară cu regina Angliei

de Marina Constantinoiu    |    24 Feb 2011   •   16:45

Liderul libian, colonelul Muammar Gaddafi, a ales să se adreseze telefonic poporului libian, în cea de-a zecea zi de proteste violente în această ţară, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Intervenţia sa telefonică a fost difuzată de postul public de televiziune, fără suport de imagine, relatează Le Parisien online.

În intervenţia sa, Gaddafi a învinovăţit catalogat, din nou, tinerii protestatari libieni, că ar fi fost "drogaţi”, precizând că "salafiştii pregătesc terenul pentru venirea la putere a susţinătorilor liderului reţelei teroriste Al Qaida, Ossama ben Laden”. De altfel, el consideră că Ben Laden îi manipulează pe libieni. "Vreţi să-i oferiţi lui Ben Laden infrastructurile pe care le-am construit?”, a întrebat liderul libian, care consideră că se confruntă acum nu cu puterea poporului, ci cu terorismul internaţional, sub coordonarea Al Qaida.

Într-o comparaţie aiuritoare, Gaddafi a afirmat că regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a domnit mai mult decât el (care se află la putere din 1969) şi, în ciuda acestui lucru, încă nu a fost înlăturată de la putere.

Modest în discurs, Gaddafi a anunţat că nici măcar nu el este cel care deţine cu adevărat puterea în Libia, ci "poporul însuşi are toate prerogativele de a decide în chestiunile majore ale ţării”, după ce el a predat puterea în mâinile poporului, în 1977. "Puterea mea este doar morală”, le-a spus el libienilor, avertizându-i că Libia se va confrunta cu haosul, dacă protestele vor continua.

El a reafirmat că protestatarii sunt nişte criminali şi ar trebui deferiţi justiţiei. După părerea sa, "ei sunt tineri, nebuni şi debili”. Cu această ocazie, liderul libian i-a invitat pe părinţi "să le ia armele din mâini copiilor” şi i-a avertizat că aceştia din urmă "vor muri în maximum un an din cauza unei crize cardiace”.

Intervenţia televizată a lui Gaddafi era aşteptată de mai multe ore, precizează Le Parisien online. În aşteptarea liderului, postul libian de televiziune şi-a accentuat propaganda, pentru a putea contracara postul de televiziune qatarez Al-Jazeera, devenit, ca şi în Egipt şi Tunisia, canalul opoziţiei/contestatarilor puterii.

După apariţia televizată a fiului lui Gaddafi, Saif al-Islam, a venit şi rândul fiicei acestuia, Aisha, care a apărut pe micile ecrane pentru a sublinia campania de minciuni lansată, după părerea sa, de posturile de televiziune străine. Apoi, a venit rândul mărturiilor aiuritoare ale unor persoane aflate sub ameninţare, potrivit cărora ar fi terorişti care au contribuit la violenţele din anumite oraşe libiene, notează sursa citată. Afirmaţii întărite, la rândul lor, de alte declaraţii, de data aceasta ale unui reprezentant al puterii, care a dat asigurări că islamişti eliberaţi de la baza americană de la Guantanamo care au trecut prin Irak, unde s-au antrenat, ar fi pătruns în Libia prin est şi participă la acte de violenţă în numele Al-Qaida, în special în localitatea Derna. În fine, un alt oficial, îmbrăcat în uniformă militară, a intervenit pentru a lansa un apel la adresa "atacatorilor” pentru a preda armele şi, astfel, a scăpa de urmărirea în justiţie. El a cerut populaţiei să denunţe orice act ostil la adresa Jamahiriei libiene (statul libian), indicând şi un număr de telefon în acest sens.
Intervenţia lui Gaddafi are loc în cea de-a zecea zi a manifestaţiilor care solicită plecarea sa de la putere.

×