x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gaddafi va sfârşi ca Hitler

Gaddafi va sfârşi ca Hitler

de Sînziana Stancu    |    24 Feb 2011   •   13:57

Luptând cu ultimele resurse dintr-un loc ascuns, probabil la el în ţară sau aiurea, liderul libian Muamar Gadafi se va sinucide "cum a făcut Hitler", după cum a dezvăluit  ministrul libian demisionar al Justiţiei, Mustapha Abdel Jalil.  citat de publicaţia suedeză Expressenh, preluată de AFP. "Zilele lui Gadafi sunt numărate. El va face ce a făcut Hitler, se va sinucide", a afirmat Jalil, ministrul care a demisionat în semn de solidaritate cu opozanţii lui Gadafi.

Jalil mai vorbeşte şi despre prezenţa unor mercenari africani, care se pare că ar ajuta regimul dictatorului libian să se menţină la putere. "Ştiam că regimul avea mercenari chiar înainte de revoltă. Cu ocazia mai multor reuniuni, Guvernul a decis să ofere cetăţenie unor persoane din Ciad şi Niger. Am protestat şi acest fapt este menţionat în documente", a ţinut să precizeze Jalil.

El a mai declarat că are “dovada că Gadafi a ordonat atentatul de la Lockerbie”, din 21 decembrie 1988, în urma cvăruia un avion al companiei Pan Am s-a prăbuşit deasupra localităţii scoţiene Lockerbie, în data de 21 decembrie 1988, făcând 270 de morţi, cei mai mullţi dintre ei fiind americani. Un cetăţean libian, Abdelbaset al-Megrahi, a fost singurul condamnat în cazul acestui atentat, în 2001. "Nu este ceva ce cred, este ceva ce ştiu şi de care sunt sigur în proporţie de 100 la sută (...) Gadafi a dat ordin ofiţerilor din serviciile de informaţii şi lui Megrahi să comită atentatul de la Lockerbie", a mai precizat fostul ministru, adăugând că nu este încă timpul de a dezvălui totul acum, dar va veni timpul".

Mustapha Abdel Jalil a criticat regimul de mai multe ori în trecut şi a cerut demararea unei anchete privind masacrul de la închisoarea Abu Salim din 1996, care s-ar fi soldat cu 1.200 de morţi. El a devenit ministru pentru prima oară în anul 2007.

×