x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania ar putea prelungi până pe 31 august restricţiile de călătorie pentru cetăţenii din afara UE

Germania ar putea prelungi până pe 31 august restricţiile de călătorie pentru cetăţenii din afara UE

09 Iun 2020   •   22:50
Germania ar putea prelungi până pe 31 august restricţiile de călătorie pentru cetăţenii din afara UE

Guvernul Germaniei intenţionează să prelungească până pe 31 august restricţiile de călătorie impuse cetăţenilor statelor din afara Uniunii Europene şi din afara Spaţiului Economic European, afirmă surse guvernamentale de la Berlin citate de agenţia DPA şi de cotidianul Die Zeit.

În prezent, frontierele Uniunii Europene sunt închise pentru cetăţenii extracomunitari care nu au reşedinţă în spaţiul comunitar şi nu efectuează deplăsări esenţiale. Guvernul Angela Merkel vrea să prelungească restricţiile privind intrarea pe teritoriul german a cetăţenilor extracomunitari până pe 31 august, au declarat sursele citate.

Decizia pe această temă ar urma să fie anunţată miercuri.

În total, restricţiile de călătorie afectează cetăţenii din 160 de ţări din afara Uniunii Europene şi a Spaţiului Economic European.

Germania va elimina pe 15 iunie restricţiile de călătorie pentru cetăţenii din ţările Uniunii Europene.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Angela Merkel