x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania: Parlamentul prelungeşte misiunea militară în Afganistan până la 31 martie 2020

Germania: Parlamentul prelungeşte misiunea militară în Afganistan până la 31 martie 2020

21 Mar 2019   •   22:30
Germania: Parlamentul prelungeşte misiunea militară în Afganistan până la 31 martie 2020

Parlamentul german a prelungit cu încă un an mandatul misiunii sale militare în Afganistan, autorizând ca prima desfăşurare majoră de forţe post-belică să continue până la 31 martie 2020, transmite dpa.

Acordul parlamentului prevede că armata germană (Bundeswehr) va putea desfăşura până la 1.300 de militari în cadrul misiunii NATO 'Resolute Support', pentru a furniza asistenţă şi instruire forţelor afgane de securitate.

În prezent, Germania are staţionaţi 1.200 de militari în Afganistan.

Misiunea a fost prelungită cu acelaşi mandat ca şi în anii trecuţi, chiar dacă semnale recente venite de la Washington că SUA şi-ar putea înceta prezenţa militară în Afganistan au provocat o oarecare incertitudine printre aliaţii din NATO.

Fritz Felgentreu, deputat social-democrat, a cerut ca misiunea să continue, dar a avertizat că, dacă SUA se vor retrage prematur, este de aşteptat ca şi armata germană să-şi înceteze desfăşurarea.AGERPRES

×
Subiecte în articol: germania afganistan 2020